Asociaţia Colegiul Pacienţilor cere Ministerului Sănătăţii să implementeze o serie de măsuri de promovare a utilizării judicioase a antibioticelor. Printre acestea se numără eliminarea restricţiilor de plafon pentru testările bacteriologice şi analize de laborator, cu efect imediat, instruirea cadrelor medicale privind recomandarea și tratarea cu antibiotice, dar și creşterea gradului de conştientizare şi înţelegere a efectelor rezistenţei la antibiotice în rândul populaţiei, adică evitarea automedicaţiei și prevenirea infecţiilor.
”De când sunt utilizate, antibioticele au salvat milioane de vieţi și ne dorim să le folosim în continuare. Dacă nu vor fi luate urgent masuri de stopare a utilizării iraționale, sănătatea şi viaţa oamenilor vor fi puse în pericol”, se arată într-un comunicat al Colegiului Pacienților.
Săptămâna mondială a conștientizării importanţei antibioticelor
Mesajul vine în contextul în care este marcată Săptămâna mondială a conștientizării importanţei antibioticelor, o acțiune desfășurată la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății.
Mesajul Organizației Mondiale a Sănătății pentru anul 2019 se referă la abordarea ”One Health” care integrează programele și activitățile din domeniul sănătății umane, veterinare și de mediu care să reducă și să prevină răspândirea rezistenței la antibiotice și care afectează activitățile umane la nivel global.
Potrivit celui mai recent raport al Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC), România rămâne pe primele locuri in Uniunea Europeană in ceea ce privește consumul total de antibiotice și consumul de antibiotice fără prescripție medicală.
Cele mai frecvente bacterii rezistente sunt în acest moment: Pseudomonas aeruginoasa rezistente la piperacilina/tazobactum, la aminoclicozide, carbapeme, Staphylococcus aureus rezistent la meticilina(MRSA), Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină.
Factori ce favorizează consumul exagerat de antibiotice în România
Potrivit Colegiului Pacienților, consumul exagerat și eronat de antibiotice din țara noastră are la bază mai mulți factori:
– lipsa de informare a populației privind rolul, beneficiile și riscurile administrării de antibiotice
– accesului facil la antibiotice prin nerespectarea reglementărilor privind eliberarea lor doar pe bază de prescripție medicală
– prescrierea de antibiotice cu spectru larg de acțiune fără să se efectueze antibiograma pentru determinarea tipului de bacterie


