Președintele Colegiului Medicilor (CM) Bihor, șef lucr. dr. Carmen Pantiș, a declarat pentru www.Sănătatea.TV și www.RoHealthReview.ro că dr. Flavia Groșan, care susține că a vindecat 100% un număr de 1.000 de pacienți COVID-19, a încălcat articolul 22 din Codul deontologic al statutului medicului din România. Ca urmare a afirmațiilor făcute, dr. Groșan a fost chemată pe 22 martie în Comisia de Etică a CM Bihor.
”Situația este complexă. Doamna doctor este membră a Colegiului Medicilor Bihor, este medic primar pneumolog cu competență în bronhoscopie, un medic specialist de bună calitate, dar declarațiile doamnei doctor în presa centrală ne-a făcut să luăm atitudine, să ne autosesizăm la nivelul Colegiului Medicilor Bihor și nu neapărat de performanțele actului medical pe care doamna doctor le exercită, cât despre anumite afirmații făcute de dânsa legate de protocoalele COVID implementate în spitalele din structura de stat și privat din România. Am invitat-o luni (22 martie – n.r.) pe doamna doctor la Comisia de Etică pentru a discuta punctual câteva dintre problemele expuse pe larg în mass-media. În principiu, noi considerăm că a încălcat art. 22 din Codul deontologic al statutului medicului în România”, a declarat șef lucr. dr. Carmen Pantiș.
Potrivit președintelui CM Bihor, în momentul în care un medic are o altă părere sau dorește o altă schemă de tratament sau protocol într-o anumită afecțiune, o astfel de se discută la nivelul corpului medical profesional, respectiv Societatea Română de Pneumologie, și abia după aceea, după discuții și verificarea pe argumente științifice a respectivului protocol se poate merge mai departe.
În ceea ce privește faptul că dr. Flavia Groșan ar fi vindecat 100% un număr de 1.000 de pacienți cu COVID-19, potrivit afirmațiilor acesteia, dr. Pantiș a declarat: ”Noi nu negăm că dânsa nu a vindecat. Faptul că mulți pacienți au apelat la dânsa și s-au vindecat este un fapt real. Dânsa a făcut consultații telefonice, consultații online, chiar și consultații în cabinet, dar fără imagistică, fără analize, fără urmărire în dinamică a evoluției acestor pacienți. Noi considerăm că succesul dânsei a fost legat de tratamentul unor forme ușoare, medii de SARS-CoV-2. Sub nicio formă nu suntem de acord cu ideea că a vindecat 1.000 de pacienți și 100% vindecarea este ca un panaceu universal. Aici este discutabil. Dar noi nu pentru acest lucru am invitat-o la sediul Colegiului, ci strict legat de informațiile denigratoare asupra medicilor infecționiști, pneumologi, anesteziști și pentru ceea ce a declarat dânsa în presă.”
Întrebată dacă se va impune vreo sancțiune asupra dr. Groșan, ca urmare a discuțiilor ce urmează să aibă loc în data de 22 martie, președintele CM Bihor a precizat că dorința nu este de a sancționa, însă CM Bihor nu poate trece cu vederea un astfel de derapaj profesional.
”Comisia de Etică și Deontologie Profesională dorește doar o discuție cu doamna doctor, dorește lămurirea unor aspecte legate de declarațiile dânsei și nu are rolul de a-i aplica acesteia sancțiuni. Deci noi nu dorim sancționarea doamnei doctor, dar acest derapaj profesional care a uimit pur și simplu colegii pneumologi din toată țara și mulți alți colegi care lucrează de peste un an de zile pe baricade în spitale tratând pacienții cu SARS-CoV-2 ne face să avem o discuție foarte, foarte serioasă cu ea. În cazul în care se va considera necesar o altă abordare a acțiunilor dânsei, ca și procedură, în principiu dacă ar fi un malpraxis, dar în cazul dânsei nu avem nicio plângere la nivelul Colegiului Medicilor Bihor din partea unor pacienți, dar dacă ar exista procedura ar fi de trimitere la Comisia de Jurisdicție și dacă Comisia consideră necesar la Comisia de Disciplină. Singurul organism al Colegiului Medicilor Teritorial care poate da sancțiuni este Comisia de Disciplină, care poate fi de la avertisment până la suspendarea dreptului de a practica medicina o lună, două luni, trei luni, un an. Evident că dacă medicul anchetat este nemulțumit se face o contestație la Comisia Superioară de Disciplină și se reia discuția cazului. Dar nu acesta este subiectul legat de doamna doctor Flavia Groșan, care este un bun profesionist. Singurul lucru care a uimit pe colegii care o cunosc, mai ales că toți știm că este bine pregătită, este această denigrare a tratamentului care se face în spitale”, a mai declarat pentru www.Sănătatea.TV și www.RoHealthReview.ro dr. Pantiș.
În ceea ce privește agravarea stării de sănătate a unor pacienți tratați de dr. Groșan, dr. Carmen Pantiș a menționat: ”Nu sunt în măsură să fac o anchetă pentru că datele sunt confidențiale. Pacienții doamnei doctor au dreptul să apeleze la doamna doctor sau la oricare alt medic sau să se prezinte în serviciul de urgență. Dar există informații, și cred ar putea confirma Spitalul Municipal, că unii dintre pacienții doamnei doctor au avut o evoluție imprevizibilă a bolii spre agravare, dar nu din cauza schemei de tratament, ci pur și simplu boala lor s-a agravat așa cum se întâmplă la toți, și la medicii de familie care monitorizează pacienți la domiciliu și nouă în terapie intensivă care monitorizăm cu mare atenție. Pacienții respiră non-invaziv după care urmează o evoluție mai bună sau nefavorabilă și ajung să fie intubați. Deci evoluția acestor bolnavi care au ajuns în Municipal nu este cauzată de schema de tratament, nu este nicio corelație directă, dar rămâne acest semn de întrebare de ce doamna doctor spunea că a vindecat 100% un număr atât de mare de pacienți, dacă realitatea este ușor diferită.”