Comisia Europeană a emis prima autorizație de comercializare pentru vaccinul împotriva Ebola

Comisia Europeană a adoptat decizia de a acorda unei companii farmaceutice din SUA autorizaţia de comercializare pentru producerea vaccinului împotriva virusului Ebola. Vaccinul se află în proces de dezvoltare din 2014, de la izbucnirea epidemiei de Ebola din Africa de Vest, și este deja utilizat, ca parte a unui protocol specific, pentru a proteja persoane expuse riscului infectării, precum asistenţii medicali sau persoane care au stat în preajma altora care aveau deja acest virus.

Decizia a fost luată în urma recomandărilor Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care a evaluat beneficiile şi riscurile vaccinului. Decizia a fost luată, de asemenea, după anunțul recent privind testarea clinică a unui vaccin experimental împotriva Ebola, test care este în prezent în desfăşurare în Republica Democrată Congo, cu sprijinul programului de Cercetare şi Inovare al Uniunii Europene, Orizont 2020.

,,Descoperirea cât se poate de urgentă a unui vaccin împotriva acestui virus teribil a reprezentat o prioritate pentru comunitatea internaţională din momentul în care Ebola a apărut în Africa de Vest, în urmă cu cinci ani. Din acest motiv, decizia reprezintă un pas important în lupta pentru salvarea vieţilor în Africa, dar nu numai”, a declarat comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis.

,,Uniunea Europeană sprijină eforturile interaţionale de combatere a virusului Ebola pe toate fronturile, de la  dezvoltarea unui vaccin până la asigurarea ajutorului umanitar pe teren. Vom continua să acordăm asistenţă atât cât este nevoie în lupta pentru combaterea epidemiilor”, a adăugat comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor şi Coordonator din partea UE în ceea ce privește Ebola, Christos Stylianides.

Dezvoltarea clinică a vaccinului a fost lansată în timpul epidemiei din Africa de Vest, în urmă cu cinci ani. Procesul a fost posibil datorită cooperării cu actorii responsabili din domeniul sănătăţii publice, care includ institutele naţionale de sănătate, ministerele sănătăţii din Africa (în special din Sierra Leone, Liberia şi Guinea), precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Institutul Norvegian pentru Sănătate Publică şi organizaţia Medici fără Frontiere (MSF).

Ebola este o boală rară, dar extrem de gravă, provocată de un virus cu acelaşi nume. Rata deceselor la pacienţii care au contractat infecţia variază de la 25% la 90% în ultimele epidemii. Cea mai mare epidemie de până acum a avut loc în Africa de Vest, între anii 2014 şi 2016, fiind înregistrate peste 11.000 de decese. Actuala epidemie din R.D. Congo este provocată de virusul Ebola Zaire, care are o rată a deceselor de aproximativ 67%. Peste 3.000 de persoane au fost infectate cu virusul Ebola în timpul acestei epidemii, care, în iulie 2019, a fost declarată urgență de sănătate publică de interes internațional de către Organizația Mondială a Sănătății. În octombrie 2019, OMS a prelungit această decizie pentru încă trei luni.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.