Concert caritabil pentru reabilitarea unei secții a Spitalului Județean de Urgență Pitești

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează un concert caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru reabilitarea unei secții, eveniment care va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, la Mioveni, potrivit reprezentanților instituției.

Concertul de Colinde „Dar din Dar”, ajuns la a treia ediție, se va desfășura la Catedrala Ortodoxă din Mioveni, începând cu ora 18:00, și este organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul.

Pe scenă vor urca Grupul Psaltic TRONOS al Patriarhiei Române, Corala Bărbătească a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Corul de Copii „Glasul Arhanghelului” și Corul Colegiului Național I.C. Brătianu din Pitești. Accesul la eveniment este liber, iar participanții sunt încurajați să sprijine, după posibilități, această inițiativă dedicată îmbunătățirii condițiilor medicale oferite pacienților.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești mulțumește organizatorilor, artiștilor și tuturor celor implicați în susținerea acestui demers caritabil, subliniind că sprijinul comunității este esențial pentru continuarea proiectelor de modernizare și pentru creșterea calității actului medical.

Lasă un răspuns

*