Conducerea Spitalului Marie Curie se delimitează de afirmațiile doctorului Cătălin Cîrstoveanu

Conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M. S. Curie din București se delimitează de afirmațiile doctorului Cătălin Cîrstoveanu precizând că aceastea au fost făcute în nume personal, potrivit unui comunicat de presă al unității medicale.

Documentul, semnat de managerul Daniel Ciprian Dumitru Buzatu și de directorul medical, Conf. Univ. Dr. Radu-Iulian Spătaru, precizează că cei 30 de nou-născuți decedați de la începutul acestui an, la care face referire dr. Cîrstoveanu, „nu au fost internați în spitalul nostru, ci se aflau pe o listă de așteptare conform afirmațiilor doctorului Cîrstoveanu. Secția condusă de dr. Cîrstoveanu, una de excelență în domeniul terapiei intensive neonatologice din România, este suprasolicitată și nu poate interna toate urgențele.”

„În legătură cu finanțarea acordată programului TINN de către Ministerul Sănătății, precizăm că sumele alocate până azi însumează 1,3 milioane lei; în cursul zilei de azi s-au mai primit 800.000 lei”, mai precizează sursa citată.

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a dispus un control la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, după ce șeful secției de Terapie Intensivă pentru nou-născuți, medicul Cătălin Cîrstoveanu,  a atras atenția că 30 de bebeluși au murit în ultimul an din cauză că nu sunt bani pentru tratamentele necesare. Medicul Cătălin Cîrstoveanu mai spune că nu mai sunt locuri libere în secție și că, de multe ori, doctorii sunt nevoiți să refuze internarea unor pacienți critici din lipsă de locuri.

„Este clar, sunt știute de foartă multă vreme, dar este foarte bine că un corp de control sau domnul ministru, dacă vine personal, cred că va înțelege mai bine lucrurile cum sunt, care nu sunt de azi, de ieri, sunt de multă vreme și sunt semnalate. În momentul acesta avem încărcare pacienți 110 la sută. Acum a venit unul în UPU foarte critic și n-avem unde să-l punem și a trebuit să facem ceva de urgență. Și ne mai vine încă unul de la Iași peste cei 110 la sută grad de internare”, a declarat medicul Cătălin Cîrstoveanu, miercuri, la Digi24.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.