Conf dr. Bogdan Timar, desemnat prin concurs decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF ”Victor Babeș” Timișoara

Conf. Dr. Bogdan Timar a câștigat concursul de Decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara.

Potrivit regulamentului în vigoare la nivelul universității, decanul reprezintă facultatea și răspunde de managementul și conducerea acesteia.

Cine este conf. dr. Bogdan Timar?

Conf. Dr. Bogdan Timar este considerat de mulți unul dintre tinerii medici de perspectivă din medicina românească.
Bogdan Timar este implicat atât în partea clinică, fiind medic în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu”, cât și în cea de cercetare.

Conf. Dr. Bogdan Timar este membru al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, În cadrul căreia a inițiat și coordonează proiectul Diabetes Science School, care își propune pregătirea tinerilor medici diabetologi, implicați sau viitor implicați în cercetarea științifică medicală din aria de interes a diabetului zaharat, nutriției și a bolilor metabolice din România. Conf. Dr. Bogdan Timar este editor executiv al The Romanian Journal of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases.

Bogdan Timar are peste 90 de lucrări publicate in extenso, potrivit CV-ului.

”Este o onoare, dar în același timp este și o mare responsabilitate să ocup funcția de Decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Consider că este extrem de important noul drum pe care îl va urma Facultatea de Medicină și sper ca, împreună cu întreaga facultate, să continuăm dezvoltarea procesului educațional, a cercetării, să implicăm cât mai mult facultatea în acțiuni de interes ale întregii comunități și să deschidem facultatea către partea de digitalizare, cu atât mai mult cu cât astăzi vedem cât de importantă este această arie în momentele pe care le traversăm cu toții.
Facultatea de Medicină formează prin procesul educațional viitori medici și iată că, cu atât mai mult în aceste zile, vedem cât de important este ca aceștia să fie cât mai bine pregătiți pentru a răspunde nevoilor și provocărilor de la nivelul societății.
Cu implicare pentru dezvoltare vom putea privi cu încredere în viitor !”, a declarat Conf. Dr. Bogdan Timar.

Concursurile pentru funcțiile de decan ale celor trei facultăți din cadrul universității s-au desfășurat astăzi. Este vorba despre Facultatea de Medicină, Facultatea de Farmacie și Facultatea de Medicină Dentară.

Mandatul decanului începe la data validării de către Senatul Universitar a rezultatelor concursului pentru funcția de decan. Procesul de desemnare a noii conduceri universitare se va încheia cu numirea prodecanilor de către decani.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.