Conf. Dr. Corneliu-Florin Buicu, Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a vorbit despre perioada complicată pe care o traversează medicii. Declarația a fost făcută în cadrul deschiderii oficiale a celei de-a opta conferințe anuale a Colegiului Medicilor din Municipiul București, eveniment cu tema „Rolul Medicului în Societate”.
„Trăim o perioadă complicată în care medicii și activitatea medicală sunt pe prima pagină, atât a ziarelor electronice, a televiziunilor, a mediilor online. Medicii și activitatea medicală, din păcate, de multe ori este blamată și asta nu e bine. Prin gestul fiecăruia dintre noi trebuie să dovedim populației, oamenilor, pacienților că medicii au fost, sunt și vor fi cei care își iau din timpul și sănătatea lor pentru a le oferi altora sănătate”, a spus Corneliu-Florin Buicu.