Conf. dr. Mihai Craiu: Toți părinții ar trebui să știe câteva lucruri importante despre varicelă

Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru, atrage atenția asupra unei afecțiuni cu care tot mai mulți copii se confruntă în această perioadă, respectiv varicela.

”Două lucruri ar trebui să știe toți părinții despre această boală extrem de contagioasă :

  1. Poate fi prevenită prin vaccinare, așa cum precizează atât autoritățile românești cât și ECDC. Două doze, începând cu 11 luni, cel mai rapid
  2. Pacientul cu varicelă, având un risc mare de complicații severe, poate fi tratat cu antivirale sau imunoglobuline specifice VZIG”, a transmis medicul pediatru pe pagina de Facebook – Spitalul Virtual pentru Copii.

Medicul spune că datele oficiale furnizate de CNSCBT anterior pandemiei arătau existența a 200 de cazuri la 100.000 de oameni. Un trend care s-a menținut constant de peste 10 ani. Făcând o comparație cu datele unui studiu din China, dintr-o provincie cu o populație de patru ori mai mare decât a României, țara noastră încă înregistrează un număr mare de cazuri de varicelă. În provincia chineză, cazurile sunt de aproximativ cinci ori mai mici.

”Zeci de mesaje de la părinți arată că aceștia se confruntă (cum era de așteptat primăvara) cu o boală foarte sâcâitoare, apărută recent la copiii lor – varicela. Pe lângă spaima estetică (toți am văzut copii sau adulți cu semne de ”vărsat de vânt” pe față), puțini cunosc complicațiile grave ale unei boli extrem de contagioase”, a mai spus medicul.

Totodată, conf. dr. Craiu subliniază că varicela nu se tratează cu antibiotice.

”Nu se recomandă tratamentul cu antibiotice sau isoprinosine. Și nici cu aspirina (poate apărea o complicație mortală – sindromul Reye) sau ibuprofen DUPĂ ce a apărut erupția cu vezicule și pustule”, a atras atenția conf. dr. Mihai Craiu.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.