Consiliul Concurentei a sancționat GlaxoSmithKline (GSK) cu 11,9 milioane lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele pe care și le-a asumat în cadrul investigației privind un posibil abuz de poziţie dominantă, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Instituția a încheiat, în 2017, o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al GSK, după ce compania și-a asumat o serie de angajamente referitoare la medicamentele Avodart și Seretide, pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială.
Astfel, GSK era obligată sa furnizeze cele două medicamente pe piața din România timp de doi ani, în cantități care să acopere cererea pacienților, determinată pe baza datelor furnizate de surse independente, potrivit reprezentanților CC.
În același comunicat se arată că în urma monitorizării implementării angajamentelor, Consiliul Concurentei a constatat nerespectarea parțială a acestora, prin încetarea comercializării a trei forme ale produsului Seretide înainte de termenul prevăzut, de doi ani. Practic, prin acțiunile sale, GSK a determinat scoaterea acestor produse din lista de medicamente compensate a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Angajamentele asumate de GSK asigurau implementarea efectivă a reglementărilor în domeniu, care prevăd că un producător trebuie să aprovizioneze, cu precădere, piața națională, constituind o garanție suplimentară a faptului că pacienții români au acces la medicamentele relevante. Formularea de angajamente este o iniţiativă a companiilor implicate într-o investigație şi orice modificare ulterioară a acestora sau a modului de implementare se face doar în urma unei decizii a autorităţii de concurenţă. Astfel, încălcarea obligațiilor asumate reprezintă o faptă gravă, fiind pus sub semnul întrebării obiectivul urmărit, respectiv restabilirea mediului concurenţial” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Seretide este un medicament utilizat în tratamentul astmului bronșic și al bolii pulmonare obstructive cronice.