Consultant australian: Cazurile de Omicron depistate până acum, toate uşoare sau chiar asimptomatice

Directorul medical şi principalul consultant de sănătate al guvernului australian, Paul Kelly, a declarat că noua variantă a coronavirusului, Omicron, ar putea fi mai uşoară decât cele anterioare, deşi a admis că încă nu există date concludente, relatează EFE.

„(…) cele aproximativ 300 de cazuri care au fost până acum diagnosticate în multe ţări sunt toate uşoare sau chiar asimptomatice”, notează Kelly într-un mesaj postat pe contul de Twitter al Ministerului Sănătăţii australian.

„Suntem toţi în aşteptare. Majoritatea cazurilor din afara Africii de Sud au fost detectate la turişti tineri cu sănătate bună”, a admis expertul, care a reiterat că gravitatea noii variante continuă să fie un semn de întrebare până când vor exista mai multe date clinice.

Australia, unde deocamdată au fost depistate şapte cazuri cu varianta Omicron, este una dintre ţările mai puţin afectate de COVID-19, cu 210.000 de contagieri în total şi 2.000 de decese, datorită unei politici de prevenire şi de închidere timpurie a frontierelor, potrivit Agerpres.

Luni, autorităţile australiene au amânat până la 15 decembrie deschiderea parţială a frontierelor pentru muncitorii calificaţi şi studenţii străini vaccinaţi cu schema completă, după detectarea primelor cazuri cu noua variantă Omicron.

În raportul său epidemiologic săptămânal, OMS, care a primit raportări de cazuri ale noii variante din peste 20 de ţări, afirmă că unele mutaţii ale Omicron „pot creşte capacitatea sa de transmitere şi/sau îi permit să scape într-o anumită măsură de imunitate”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.