Un studiu nou prezentat la reuniunea anuală a Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), de la Barcelona, arată că aportul de gluten al unui copil la 18 luni este asociat cu o creștere de 46% a riscului de a dezvolta diabet de tip 1 pentru fiecare 10 grame de gluten consumat.
Nu a fost găsită nicio asociere între consumul de gluten al mamei în timpul sarcinii și diabetul de tip 1 la copii, au conchis autorii studiului coordonat de dr. Nicolai Lund-Blix, de la Oslo University Hospital și Institutul Norvegian de Sănătate Publică.
Un studiu precedent din Danemarca a sugerat că un consum mare de gluten de către mamă, în cursul sarcinii, crește riscul de diabet de tip 1 la copil.
Noua cercetare a inclus 86.306 născuți în perioada 1999 – 2009 și mamele lor. Copiii au fost urmăriți până în aprilie 2018. Autorii au estimat cantitatea de gluten consumată pe baza unor chestionare la care a răspuns mama în a 22-a săptămână de sarcină și tutorele copilului atunci când acesta avea 18 luni.
În perioada de urmărire medie de 12,3 ani, 346 de copii (0,4%) au dezvoltat diabet de tip 1. Consumul mediu de gluten a fost de 13,6 grame pe zi pentru mame, în timpul sarcinii, și de 8,8 grame pe zi pentru copil la 18 luni.
Principalele surse de gluten în dieta subiecților au fost cerealele și pâinea.
Consumul matern de gluten la mijlocul sarcinii nu a fost asociat cu dezvoltarea diabetului de tip 1 la copii. Însă consumul de gluten de către copil, la un an și jumătate, a fost asociat cu creșterea acestui risc cu 46% pentru fiecare creștere cu 10 g a cantității de gluten consumate zilnic.
”Observațiile noastre ar putea motiva viitoare studii intervenționale, care să analizeze un consum redus de gluten, pentru a stabili dacă există cu adevărat o asociere de tip cauză-efect între consumul de gluten de către copilului mic și diabetul de tip 1”, au explicat autorii studiului.
”Există niște dovezi că glutenul ar putea influența microbiota intestinală și induce inflamația (…). Acestea sunt mecanisme plauzibile, dar mecanismul exact care să explice aceste descoperiri nu este cunoscut. Noi credem că glutenul funcționează în combinație cu alți factori de mediu, precum infecțiile virale la copiii predispuși”, au adăugat ei.
Cercetătorii au subliniat că rezultatul nu este suficient pentru a încuraja oamenii să renunțe sau să reducă drastic consumul de gluten.