COPAC solicită organizarea examenului de rezidențiat în 2019

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) cere Ministerului Sănătății și Ministerului Educației să clarifice situația examenului de rezidențiat și să îl organizeze în acest an. Din cauza situații incerte, absolvenții de medicină ar putea părăsi țara, spun reprezentanții Coaliției.

„Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România își arată îngrijorarea și revolta cu privire la situația total incertă a examenului de rezidențiat. Ca reprezentanți ai pacienților, nu considerăm ca fiind normal să fie pusă în pericol o generație de viitori medici, de care România are cea mai mare nevoie”, se arată în comunicatul transmis de COPAC.

„Instabilitatea cu care se confruntă studenții la medicină referitor la situația examenului de rezidențiat îi va determina să plece din România lăsând pacienții fără medicii de care au nevoie. Noi pacienții, dar și România ca țară nu își poate permite acest tip de comportament față de medicii ei”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

Coaliția face apel la responsabilitate.

„COPAC solicită Ministerului Sănătății și Ministerul Educației să clarifice situația examenului de rezidențiat și să îl organizeze în anul 2019 și nu în 2020. Considerăm că avem nevoie de stabilitate și de responsabilitatea decidenților pentru a nu afecta sistemul de sănătate afectat de lipsa personalului medical plecat în număr mare alte țări ale Uniunii Europene, unde își pot dezvolta cariera într-un mod serios și predictibil”, transmite Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice .

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.