Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Rareş Pop, a declarat că un locuitor din județul Maramureş, întors recent din China, s-a autoizolat la domiciliu şi este monitorizat de autorităţile medicale.
„Persoana a fost monitorizată de reţeaua de supraveghere epidemiologică naţională de la intrarea în ţară şi până în momentul sosirii la domiciliu şi a fost luat în evidenţă pe considerentul strict epidemiologic. Acesta se află în autoizolare voluntară la domiciliu, o procedură standard transmisă autorităţilor de sănătate publică judeţene de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, care în prezent este respectată, inclusiv de către persoana revenită. Situaţia la care se face referire nu necesită măsuri de carantinare pentru membrii familiei cetăţeanului care s-a întors duminică din China. Cetăţeanul a fost preluat, monitorizat şi investigat din punct de vedere al evoluţiei sale clinice şi este în prezent sănătos. Nu prezintă niciun semn clinic care ar putea ridica un semn de suspiciune, de posibilitate de patologie virală”, a declarat Rareş Pop, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, cetăţeanul din judeţul Maramureş a revenit în ţară pe ruta aeriană Bejing-Dubai-Bucureşti şi a urmat procedurile specifice unei asemenea situaţii.


