Coronavirus: Ungaria renunţă de luni la măşti, vaccinare obligatorie şi certificate de imunitate

Ungaria va renunţa la obligativitatea măştilor, începând de luni, şi va elimina cea mai mare parte a măsurilor legate de noul coronavirus, a declarat, joi, şeful de cabinet al premierului, transmite MTI.

Guvernul va revoca, de asemenea, reglementările care le permit companiilor să le impună vaccinarea anti-COVID-19 angajaţilor şi le va anula şi pe cele privind folosirea certificatelor de imunitate, a precizat Gergely Gulyas.

Măsurile precum masca şi vaccinarea vor mai fi menţinute doar în spitale şi anumite instituţii, cum sunt căminele pentru vârstnici.

Va fi menţinută, de asemenea, starea de alertă sanitară pentru a permite guvernului să acţioneze prompt în cazul în care ţara ar fi lovită de un al şaselea val pandemic, a adăugat oficialul.

În ultimele 24 de ore, în Ungaria au fost înregistrate 3862 de noi infectări cu coronavirus şi 77 de decese, în spitale fiind trataţi 3120 de pacienţi, dintre care 126 intubaţi.

De la debutul pandemiei, în Ungaria, ţară cu mai puţin de 10 milioane de locuitori, au fost înregistrate 1.796.982 de infectări şi 44.211 decese asociate coronavirusului.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.