Varianta Delta este deja tulpina de coronavirus dominantă în SUA, conform estimărilor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), relatează Reuters.
CDC estimează că tulpina Delta a devenit dominantă în SUA în cele două săptămâni de până la 3 iulie, 51,7% din cazuri având legătură cu această variantă identificată prima dată în India.
Proporţia de cazuri având legătură cu varianta Alpha, care a fost identificată prima dată în Marea Britanie şi care a fost dominantă până acum în SUA, a scăzut la 28,7%.
Tulpina Delta, care devine dominantă în multe ţări, se transmite mai rapid decât variantele anterioare de coronavirus şi poate cauza o îmbolnăvire mai gravă. Acum a fost descoperită în toate statele americane, potrivit unor oficiali din sănătate.
Marţi, preşedintele american Joe Biden i-a îndemnat pe americanii care nu s-au vaccinat încă împotriva COVID-19 să înceapă să o facă pentru a se proteja împotriva acestei noi variante extrem de contagioase.
Până acum, datele preliminare au arătat că vaccinurile Pfizer, AstraZeneca şi Moderna protejează în mare măsură împotriva tulpinii Delta, însă concentraţia de anticorpi care neutralizează virusul este mai redusă.