Covid-19: România cere elaborarea unei strategii la nivelul UE în vederea abordării unui posibil risc de pandemie

România a demarat toate acțiunile necesare și măsurile pentru pregătirea în caz de epidemie cu noul coronavirus, și a activat sistemul național pentru situații de urgență. România lucrează în strânsă cooperare cu statele membre și instituțiile UE, ECDC, ANSA, dar și cu OMS, în vederea asigurării protecției sănătății publice pentru cetățenii europeni, a precizat Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Delegația României, condusă de secretarul de stat Nelu Tătaru, a participat la la sesiunea extraordinară a Consiliului Uniunii Europene pentru Sănătate, organizată la Bruxelles, acolo unde a avut loc un schimb de opinii la cel mai înalt nivel privind amenințarea legată de noul coronavirus.

“Apreciem necesară elaborarea, în cadrul serviciilor Comisiei Europene, a unei strategii în vederea abordării unitare de către statele membre a unui posibil risc de pandemie în planul UE și considerăm necesară elaborarea unui set de instrucțiuni clare din partea Comitetului pentru Securitate Sanitară (HSC) cu privire la măsurile care trebuie aplicate, în mod unitar, de către toate statele membre. Susținem recomandarea Consiliului privind necesitatea consolidării procesului privind schimbul de informații între statele membre și Comisie”, a spus Nelu Tătaru, în cadrul Reuniunii.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.