COVID-19: Simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină din București, derulată în condiții speciale

 

Peste 3000 de tineri au participat, sâmbătă, la simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Simularea, organizată de Societatea Studenților în Medicină București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”,  a ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediție.

Pentru a respecta măsurile de siguranță a participanților, în contextul pandemiei de COVID-19, anul acesta simularea examenului de admitere s-a desfășurat în paralel în 29 de săli, la Romexpo.

Peste 700 de voluntari au fost implicați în desfășurarea acestui eveniment

La simularea examenului de admitere la Medicină a putut participa orice elev de liceu care se pregătește în vederea susținerii examenului de admitere, indiferent de clasă. Subiectele au fost realizate de cadre universitare ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Organizatorii au pus la dispoziție o platformă pentru persoanele care se află în carantină sau izolare și care au dorit să susțină simularea.

La simulare au participat rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, prof. dr. Viorel Jinga, precum și decanul Facultății de Medicină, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.