COVID-19: Vaccinul ar putea fi obligatoriu pentru călătoria cu avionul. Ce a anunțat o companie aeriană?

Pentru a putea călători cu avionul, pasagerii ar putea fi nevoiți în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2.

Șeful companii aeriene australiene Qantas, Alan Joyce, a declarat că vaccinul va fi „o necesitate” atunci când va fi disponibil, potrivit BBC. Astfel, reprezentantul transportatorului aerian a precizat că ia în calcul modalitățile de a-și schimba termenii și condițiile pentru pasagerii internaționali. Asta în condițiile în care industria transporturilor, ce a fost puternic afectată de restricțiile de călătorie, analizează toate posibilitățile de a merge mai departe.

„Vom solicita oamenilor să se vaccineze înainte de a putea urca în aeronavă (…). Pentru pasagerii internaționali care ies și pentru oamenii care părăsesc țara credem că este o necesitate”, a declarat el.

Australia și-a închis frontierele la începutul pandemiei și le-a cerut celor care se întorc în țară să intre în carantină. Țara s-a bazat și pe blocaje, testări pe scară largă, dar și pe depistarea rapidă a contactelor pentru a împinge infecțiile zilnice la un nivel minim.

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.