INTERVIU Cred că România are cele mai puține medicamente disponibile pe piață, din Europa – Rozalina Lăpădatu

acces-medicamente

 

România se confruntă cu retragerea unui număr uriaș de medicamente de pe piață, atrage atenția Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Boli Autoimune (APAA), într-un interviu pentru Ro Health Review. „Acum cred că pe site-ul Agenției Medicamentului  sunt notificate aproape 700 de medicamente”, spune Lăpădatu. Unele dintre aceste medicamente sunt cu retragere temporară, dar altele dispar definitiv de pe piață. Cei care au de suferit sunt bolnavii.

„Ajungem într-o situație absolut atipică, în care există boli care nu au nicio opțiune terapeutică. Sau există situații în care stăm și tremurăm gândindu-ne că pe o anumită boală mai este un singur medicament disponibil și, dacă și acela se va retrage, și acolo vom avea o lipsă de orice fel de medicament. Este tragic! Cred că avem cele mai puține medicamente disponibile din piață din Europa. Deci sunt țări precum Olanda, unde, pentru o anumită moleculă au autorizate trei-patru-cinci generice. Noi avem situații cu un singur medicament generic. Și dacă se retrage și ală, cum se întâmplă de fapt, rămânem fără niciun fel de altă opțiune”, subliniză Rozalina Lăpădatu.

Legislația actuală, care prevede că producătorii trebuie să aducă medicamente în România la prețul cel mai mic, este principalul motiv  care determină companiile să retragă medicamentele de pe piața din România, spune președintele APAA.

„Companiile nu mai pot aduce medicamente în România la prețul cel mai mic – așa cum este legislația actuală –  și ies din piață. De ce nu mai pot să aducă aceste medicamente? Bănuiesc că din partea companiilor sunt varii motive: prețul scade sub un anumit preț care le poate aduce profit; am primit odată o explicație de la o companie care mi-a spus că prețul, în cazul lor, era sub prețul de producție, practic trebuiau să vândă mai ieftin decât produceau”, explică Rozalina Lăpădatu.

„Soluția găsită până acum – și nu e rău că s-a găsit o soluție, dimpotrivă, este salutară – a fost ca aceste medicamente (n.r pentru boli rămase fără opțiuni terapeutice) să fie aduse ulterior prin procedura de nevoi speciale, prin Regia Autonomă Unifarm. Este bine că s-a găsit o soluție să se continue aprovizionarea cu ele, dar totuși este o soluție – spun eu – provizorie. Nu putem să ajungem să aducem toate medicamentele prin acea procedură și să se retragă din ce în ce mai multe medicamente. „, spune președintele asociației de pacienți.

Pe termen lung există o singură soluție, subliniază  Lăpădatu: schimbarea legislației.

„Cred că soluția vizează modificarea legislației privind prețul în România. Pentru că, dacă o să continuăm ca prețul să scadă sub o anumită limită sub care poate suporta compania costurile, medicamentele se vor retrage în continuare. Gândiți-vă că, pe lângă faptul că decontăm cel mai mic preț din Europa, avem și diferențele de curs valutar, automat – pentru că nu se actualizează zilnic cursul – și avem și taxa de clawback, care oscilează undeva între 20% și 30%. Și atunci, companiile sunt puse în situația să plătească foarte mulți bani și nu mai e rentabil pentru ei”, spune Rozalina Lăpădatu.

 

Vă prezentăm declarațiile integrale pe această temă:

 

Rozalina LĂPĂDATU: Pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului este o listă care se actualizează practic zilnic, cu notificări din partea companiilor privind retragerea definitivă sau sistarea temporară a aducerii unor medicamente pe piața din România. Unele dintre aceste sistări temporare sunt din cauza diferitelor modificări de producție sau lipsei de materie primă, deci sunt justificate din punct de vedere al producției; și de obicei ele sunt notificate pe o perioadă definită clar, timp de trei luni sau șase luni compania nu aduce pentru că are probleme de fabricație.

Dar sunt și retragerile definitive, care au ca și justificare motive comerciale. Asta înseamnă că companiile nu mai pot aduce medicamente în România la prețul cel mai mic – așa cum este legislația actuală –  și ies din piață. De ce nu mai pot să aducă aceste medicamente? Bănuiesc că din partea companiilor sunt varii motive: prețul scade sub un anumit preț care le poate aduce profit; am primit odată o explicație de la o companie care mi-a spus că prețul, în cazul lor, era sub prețul de producție, practic trebuiau să vândă mai ieftin decât produceau. Astfel ajungem într-o situație absolut atipică, în care există boli care nu au nicio opțiune terapeutică. Sau există situații în care stăm și tremurăm gândindu-ne că pe o anumită boală mai este un singur medicament disponibil și dacă și acela se va retrage, și acolo vom avea o lipsă de orice fel de medicament.

Este tragic! Cred că avem cele mai puține medicamente disponibile din piață din Europa. Deci sunt țări precum Olanda, unde, pentru o anumită moleculă au autorizate trei-patru-cinci generice. Noi avem situații cu un singur medicament generic. Și dacă se retrage și ală, cum se întâmplă de fapt, rămânem fără niciun fel de altă opțiune.

Soluția găsită până acum – și nu e rău că s-a găsit o soluție, dimpotrivă, este salutară – a fost ca aceste medicamente să fie aduse ulterior prin procedura de nevoi speciale, prin Regia Autonomă Unifarm. Este bine că s-a găsit o soluție să se continue aprovizionarea cu ele, dar totuși este o soluție – spun eu – provizorie. Nu putem să ajungem să aducem toate medicamentele prin acea procedură și să se retragă din ce în ce mai multe medicamente. Acum cred că pe site-ul Agenției Medicamentului  sunt notificate aproape 700 de medicamente. Unele cu retragere temporară și altele definitivă.

Întrebare: Care credeți că este soluția pe termen lung?

Rozalina LĂPĂDATU: Cred că soluția vizează modificarea legislației privind prețul în România. Pentru că dacă o să continuăm ca prețul să scadă sub o anumită limită sub care poate suporta compania costurile, medicamentele se vor retrage în continuare. Gândiți-vă că, pe lângă faptul că decontăm cel mai mic preț din Europa, avem și diferențele de curs valutar, automat – pentru că nu se actualizează zilnic cursul – și avem și taxa de clawback, care oscilează undeva între 20% și 30%. Și atunci, companiile sunt puse în situația să plătească foarte mulți bani și nu mai e rentabil pentru ei. Trebuie să ținem cont de faptul că companiile, producătorii de medicamente sunt companii comerciale și scopul lor principal este profitul, deci nu sunt ONG-uri, nu sunt instituții sociale sau de genul acesta. E un dat, e recunoscut în toată lumea și atunci trebuie să le asigurăm acel profit minim care îi motivează să rămână pe piața din România. Și aici trebuie luate mai multe decizii privind politica de preț. Dar asta înseamna și modificarea bugetului pentru medicamente și nu știu dacă, la momentul acesta, Guvernul acesta sau următorul va fi dispus să facă aceste modificări. Noi am ridicat problema în ultimii ani, mai multe ONG-uri am tot ridicat problema în ultimii ani la dezbaterile publice, pe măsură ce am văzut că ne dispar medicamentele. Niciun guvern până acum nu și-a asumat mărimea așa-numitului BAT, bugetul alocat pentru decontarea medicamentelor. Nu știu, suntem, din punctul meu de vedere, într-o situație fără ieșire.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.