Crește numărul cazurilor de Covid-19 în Europa

Crește numărul cazurilor de Covid-19 în Europa. Numărul cazurilor de infectare a ajuns duminică în Franţa la 130, cu 30 mai multe faţă de ziua precedentă. Și în Germania sunt aproape 130 de cazuri, în timp de numărul celor infectați din Italia depășește 1.700.

Franţa are ”130 de cazuri confirmate, 12 vindecate, doi decedaţi, 116 spitalizări din motive de izolare şi nouă sunt în stare clinică gravă”, a declarat responsabilul francez pentru sistemul de sănătate, Jerome Salomon, citat de Agerpres.

Din cele 130 de cazuri confirmate, 72 fac parte ”dintr-un lanţ de transmitere sau dintr-un cluster (un focar de cazuri grupate), 35 au revenit din zone din străinătate unde circulă virusul”, a detaliat el.

Două focare majore de cazuri grupate sunt în departamentul Oise, nu departe de Paris, şi în localitatea La Balme-de-Sillingy, situată în apropierea graniţei cu Elveţia. În aceste zone s-au luat începând de sâmbătă măsuri stricte de prevenire a răspândirii virusului, fiind interzise adunările publice, iar locuitorilor li s-a recomandat să-şi limiteze deplasările.

”Facem tot posibilul să frânăm evoluţia, să încetinim propagarea virusului, să protejăm zonele care nu sunt afectate ori sunt puţin afectate, să reducem contactele între populaţia acestor zone”, a mai explicat oficialul francez.

Franţa, împreună cu Germania, care a raportat şi ea duminică 129 de cazuri confirmate, este astfel a doua ţară europeană cea mai afectată de coronavirusul COVID-19, după Italia, care a înregistrat aproape 1.700 de cazuri şi 34 de decese.

Până în prezent 83 de persoane diagnosticate cu acest coronavirus în Italia s-au vindecat, dar alte 140 se află la terapie intensivă.  41% dintre persoanele testate pozitiv cu COVID-19 sunt spitalizate, celelalte fiind izolate la domiciliu, întrucât prezintă doar simptome uşoare sau sunt asimptomatice. În Italia au fost efectuate până în prezent 21.127 de teste pentru noul coronavirus, mai ales în regiunile cele mai afectate, respectiv Lombardia, Veneto şi Emilia-Romagna.

O creştere a numărului cazurilor de infectare cu coronavirusul COVID-19 a fost consemnată în Marea Britanie, acestea ajungând duminică la 35, în timp ce premierul Boris Johnson a avertizat că se aşteaptă ca acest număr să crească şi mai mult.

În pofida eforturilor autorităţilor de a opri propagarea virusului, acesta continuă să se răspândească în Europa, cu noi state anunţând primele cazuri, iar altele o creştere a numărului lor. Republica Cehă este ultima ţară din UE unde duminică au fost anunţate primele cazuri de infectare, testele având rezultat pozitiv la trei persoane care au revenit din Italia.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.