Creştere accentuată a numărului cazurilor de diabet în rândul tinerilor din Statele Unite, potrivit unui studiu

Numărul tinerilor diagnosticaţi cu cea mai răspândită formă de diabet, diabetul de tip 2, aproape s-a dublat în Statele Unite din 2001 până în 2017, potrivit unui studiu publicat marţi şi preluat de Reuters.

Cercetarea a ajuns la concluzia că rata tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani diagnosticaţi cu diabet a crescut cu 95% pe o perioadă de 16 ani. Rata estimată a tinerilor cu vârsta sub 20 de ani care suferă de diabet de tip 1 a crescut cu 45%.

”Incidenţa crescută a diabetului, în special cel de tip 2, care poate fi prevenit, are potenţialul de a crea o cascadă de consecinţe nocive pentru sănătate”, a spus Giuseppina Imperatore care coordonează departamentul pentru supravegherea bolilor din cadrul diviziei pentru diabet a Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite.

Noile descoperiri au fost făcute în cadrul programului ”SEARCH for Diabetes in Youth”, finanţat de CDC şi de Institutul Naţional de Sănătate (NIH).

Unul din 10 americani, circa 34 de milioane de oameni, suferă de diabet. Circa 1,6 milioane au diabet de tip 1, care necesită administrarea insulinei injectabile atunci când pancreasul încetează să mai producă acest hormon. Alte milioane suferă de diabet de tip 2, o afecţiune cronică, în care organismul fie nu produce suficient de multă insulină, fie nu o utilizează adecvat.

Cercetătorii au constatat o creştere semnificativă a cazurilor de diabet indiferent de criteriul genului, precum şi în rândul grupurilor rasiale şi etnice.

Diabetul de tipul 1 rămâne mai frecvent în rândul tinerilor albi. Creşteri mai mari au fost identificate în rândul tinerilor de culoare şi hispanici, potrivit unui studiu publicat în JAMA. Cele mai mari rate de incidenţă a diabetului de tip 2 au fost constatate la tineri de culoare şi la populaţia indigenă.

Jean M. Lawrence, autoarea principală a studiului şi directoare a programului de diabet din cadrul NIH, a spus că sunt necesare studii suplimentare pentru a înţelege mai bine factorii care determină aceste creşteri. ”Prevalenţa în creştere a diabetului de tip 2 ar putea fi cauzată de rate sporite ale obezităţii infantile, expunere intrauterină la obezitate şi diabet matern sau o monitorizare mai frecventă”, a spus Lawrence.

Pandemia de COVID-19 a avut un impact negativ asupra persoanelor cu diabet, inclusiv asupra celor care nu au contractat noul coronavirus, dar au fost afectaţi de izolare şi de disfuncţionalităţile acestei perioade.

Potrivit unui raport special întocmit de Reuters, numărul deceselor cauzate de diabet a crescut anul trecut cu 17% la peste 100.000. Tinerii cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani au fost afectaţi în cea mai mare măsură, în rândul acestora înregistrându-se cu 29% mai multe decese. Prin comparaţie, toate celelalte decese, cu excepţia celor atribuite coronavirusului, au crescut cu 6% anul trecut, potrivit studiului Reuters.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.