Cristian Vasile Grasu: 100.000 de litri de plasmă se distrug anual; valoarea contrazisă de reprezentanții centrelor de transfuzii

O sută de mii de litri de plasmă se distrug anual, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Cristian Vasile Grasu, în cursul unei dezbateri publice privind  organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice.

“Ceea ce ne interesează în mod special este faptul că noi aruncăm plasmă în fiecare an, multă. Că o aruncăm e păcat. Că mai și plătim 10 euro pe fiecare litru de plasmă distrus este deja o problemă care ne pune în situația de a gândi o metodă eficientă de a câștiga ceva din treaba asta. Adică, dacă am folosi această plasmă în loc să o distrugem, dintr-o dată am economisi 10 euro pe litru de plasmă distrus și înțeleg că sunt aproape 100.000 de litri care se aruncă și se distrug”, a spus el.

Estimarea a fost, însă, respinsă de dr. Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) București, și de Dobrotă Alina Mirella, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Constanța.

Potrivit lor, această cifră este mult mai mare decât realitatea și a promis Ministerului Sănătății date reale.

Reprezentanta Centrului de Trasfuzie Sanguină Constanța a atras atenția și că este important ca recoltarea de sânge donat să rămână exclusiv în sarcina statului, fără a implica mediul privat. Potrivit ei, numai astfel poate fi garantată securitatea transfuziilor.

“Extragerea componentelor din plasmă este o procedură mult mai puțin invazivă decât donarea de sânge, se poate face mai des. Este adevărat că durează două ore – trei ore. Dar rezultatele sunt imediate. Și atunci, în funcție de capacitățile Guvernului de a finanța această activitate, vom vedea cum dezvoltăm centrele de recoltare de plasmă și nu doar pe acestea. Și altele. Pentru că la plasmă și la componentele de plasmă lucrurile pot fi mult mai ușor organizate din punct de vedere tehnic. Nu îți trebuie un spital pentru aceasta, îți trebuie doar un spațiu care să corespundă exigențelor medicale și de sănătate publică și în care să fie mașina care scoate din sânge ce ne trebuie nouă”, a explicat Cristian Vasile Grasu.

Reprezentanții centrelor de transfuzie sanguină din București și Constanța au explicat că aproape toate centrele din țară au deja sau pot avea cu ușurință capacitatea tehnică de extragere a componentelor de plasmă, dar reglementarea în acest domeniu este incompletă.

 

Cererile asociațiilor de pacienți

 

Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare a solicitat marți, în cadrul unei dezbateri organizate de Ministerul Sănătății, adoptarea în regim de urgenţă a cadrului legislativ pentru înfiinţarea şi funcţionarea de centre pentru colectarea plasmei în vederea obţinerii produselor de acest tip.

La rândul său, preşedintele Coaliţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu, solicită și clarificarea noțiunii de pacient cu boli rare politransfuzat în noua legislație. “Am solicitat modificarea sistemului transfuzional din România: să existe şi categoria pacienţilor cronici cu boli rare – politransfuzaţi, care sunt o categorie aparte. Adică, aceşti pacienţi beneficiază de transfuzii periodice, vorbim de transfuzii săptămânale, şi orice neregulă în sistem le poate provoca, să spun, complicaţii ale sănătăţii şi pot duce chiar la deces”, a spus el.

1 comments

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.