Spitalul Municipal din Toplița a suspendat, începând cu 1 martie, linia de gardă la secția de Pediatrie și permanența în Neonatologie, din cauza lipsei acute de medici, potrivit Agerpres. Managera spitalului, dr. Alexandra-Dorina Ioniță, a declarat că, din cauza numărului insuficient de pediatri, autoritățile depun eforturi pentru a găsi soluții, însă problema nu se va rezolva fără modificări legislative privind gărzile.
„Am avut un medic neonatolog care contribuia la linia de gardă pediatrie, dar a intrat în concediu prenatal și apoi postnatal, o altă doamnă doctor a intrat în medical, are niște probleme de sănătate, iar medicii cu care am avut colaborări pe linia de gardă au fost pensionari, au ajuns la o vârstă și nu mai pot face activitatea de gardă. Am încercat de mai bine de un an (…) să identificăm medici, pentru că știam că este o situație (…) care poate deveni o situație de criză, ceea ce s-a și întâmplat, partea de pediatrie. Și am încercat să aduc alți medici, dar nu am găsit pe nimeni doritor să vină, să se angajeze sau să facă gărzi”, a declarat dr. Alexandra-Dorina Ioniță.
Până la remedierea situației și identificarea de medici, serviciul de Pediatrie va funcționa de luni până vineri între orele 8:00 și 20:00, în regim de ambulator și/sau spitalizare de zi. Dr. Ioniță a punctat faptul că în cazul în care există urgențe în afara programului menționat, „acestea se vor asigura la nivelul spitalului, după care pacienții vor fi transferați la alte spitale.”
Dr. Ioniță a mai precizat că se fac în continuare demersuri pentru atragerea de medici, dar consideră că „situația nu se va remedia până când nu se vor face modificări legislative legate de asigurarea gărzilor.”
La rândul său, primarul municipiului Toplița, Sebastian Buzilă, a declarat că se fac eforturi pentru aducerea a cel puțin doi medici pediatri, pentru a se putea asigura linia de gardă. „Căutăm peste tot să găsim medici pediatri, să aducem la Toplița. (…) Până nu aducem doi medici pediatri, o să avem o problemă. Am făcut demersuri la universitățile de profil din Târgu-Mureș, din Cluj, s-a vorbit la Ministerul Sănătății, căutăm medici dispuși să vină fie să facă doar gardă, fie să îi angajăm, că e nevoie și de angajați”, a declarat primarul Sebastian Buzilă.
Spitalul Municipal din Toplița asigură asistență medicală pentru aproximativ 40.000 de locuitori din zona urbană a Topliței și Borsecului, dar și din zonele rurale ale comunelor Bilbor, Corbu, Gălăuțaș, Sărmaș Subcetate, Stânceni și Lunca Bradului, având un total de 163 de paturi.