Filiala de Cruce Roșie Suceava a donat Spitalului Județean de Urgență din Suceava doi paleți în greutate de peste 500 kg de echipamente de protecție și dezinfectanți, materiale necesare cadrelor medicale care îngrijesc pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, potrivit unei postări a Crucii Roșii Române pe Facebook.
Conținutul celor doi paleți cu echipamente donate spitalului constă în mănuși de protecție, măști cu 3 pliuri, măști FFP2 și FFP3, viziere, dezinfectanți pentru personal și dezinfectant universal pentru suprafețe, combinezoane și alte materiale.
Valoarea totală a donației este de 52.485 lei. Materialele donate au fost achiziționate de Crucea Roșie Română cu fonduri din cadrul campaniei umanitare „România Salvează România”.