Crucea Roşie Română: 1.700 de persoane vaccinate în Călăraşi în cadrul Caravanei de vaccinare anti-COVID

1.700 de persoane s-au vaccinat împotriva noului coronavirus în Călăraşi, prin intermediul Caravanei de Vaccinare organizată de Crucea Roşie Română şi un partener din domeniul bancar, se arată într-un comunicat de presă al Crucii Roșii Române.

Startul Caravanei de Vaccinare a fost dat pe 20 mai, activitatea de vaccinare desfășurându-se într-un centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19.

Cu o rată de vaccinare sub media naţională, în judeţul Călăraşi se găsesc 50 de comune cu un total de peste 300,000 locuitori, dintre care 60% în mediul rural, conform ultimelor date INSSE.

”De la începutul pandemiei, Crucea Roşie Română a fost în prima linie a luptei cu acest virus, am ajutat spitale, centre de carantină sau centre de vaccinare, am mers pe teren pentru a informa, a ajuta, a distribui materiale necesare în acest context. Eforturile noastre nu se opresc, însă. Acum este mai important ca niciodată să ajungem la acele categorii greu de atins prin media, cei care au nevoie de informaţii şi sprijin. Puterea Crucii Roşii stă în oamenii din echipă, voluntarii care fac imposibilul posibil, cei care ajung acolo unde informaţia ajunge mai greu. Această caravana poate că nu va schimba semnificativ procente, însă va oferi şanse celor care altfel nu ar fi putut să aleagă”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roşie Română.

Caravana a pornit cu obiectivul de a creşte gradul de informare cu privire la vaccinul împotriva COVID-19, oferind totodată acces facil la vaccin celor care doresc să se vaccineze, dar din diverse motive nu au reuşit să o facă până acum.

Potrivit sursei citate, rezultatele Caravanei sunt peste aşteptări: 1.700 persoane au fost vaccinate în cele aproape 3 săptămâni de la lansare, 15 comune cu satele aferente au fost vizitate de caravană şi peste 5,000 de persoane au stat de vorbă cu voluntarii Crucii Roşii Române. Cei vaccinaţi sunt în procent de peste 70% din categoria de vârstă peste 65 de ani.

În cadrul unui sondaj realizat de echipa mobilă din cadrul caravanei, în ceea ce priveşte motivele pentru care nu s-au vaccinat până acum, cei peste 100 de respondenţi au motivat inexistenţa unui centru de vaccinare într-o zonă apropiată. În categoria de vârstă 29-49 de ani, 90% dintre cei care s-au vaccinat au avut drept motiv principal acela de a putea pleca în străinătate, în timp ce pentru persoanele de peste 50 de ani principala motivaţie este pentru a se proteja pe ei şi familia de boală.

”Anul 2020 a fost unul neaşteptat, virusul COVID-19 având efecte negative semnificative asupra vieţii noastre sociale, de zi cu zi, dar şi asupra întregii economii. Cu toţii ne dorim să revenim la stilul de viaţă obişnuit, anterior Covid-19, iar acest lucru va fi posibil doar prin imunizarea colectivă, prin vaccinare. De aceea, susţinem eforturile depuse de Crucea Roşie Română, de a fi prezentă în cât mai multe locaţii din România şi de a contribui cât mai mult la eforturile de a opri acest virus. Mulţumită cercetătorilor care au făcut din imposibil, posibil, într-un timp record, punându-ne la dispoziţie vaccinul, este rândul nostru să le acordăm toată încrederea noastră şi să ne reîntoarcem la normalitate cât mai curând. Acum, acest lucru depinde doar de fiecare dintre noi”, a declarat Erwin Hammerbacher, CEO, Preşedinte Directorat BCR Asigurări de Viaţă VIG.

Caravana va continua până la data de 18 iunie. Pentru început au fost programate 15 comune cu satele aferente – Jegălia, Modelu, Ulmu, Ulmeni, Independenta, Mitreni, Dragalina, Perişoru, Ştefan Vodă, Roseti, Ciocăneşti, Chiselet, Cascioarele, Spantov şi Unirea, însă numărul localităţilor creşte de la o zi la alta. În fiecare localitate au fost vaccinate în medie între 100 şi 140 de persoane, cu precădere persoane în vârstă.

Din caravană fac parte două ambulanţe de tip A1 ale Crucii Roşii Române şi un autoturism al filialei locale de Cruce Roşie. Echipajul de vaccinare este format din medici specialişti de la DSP şi de la Centrul de Vaccinare Călăraşi, alături de personal şi voluntari Crucea Roşie Română, ce asigură triajul şi completarea fişelor. În funcţie de recomandările medicilor şi specialiştilor DSP, vaccinul administrat este unul dintre cele produse de Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.