Dâmbovița va fi, începând de mâine, 30 iulie 2020, al doilea județ din România, după Argeș, unde purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate va fi obligatorie.
„Astăzi, 29 iulie 2020, în urma exprimării voturilor a membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, a fost aprobată hotărârea CJSU nr. 21/29.07.2020 prin care se extinde obligativitatea purtării măştii şi în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri sau oboare. Hotărârea intră în vigoare începând cu data de mâine, 30 iulie a.c, ora 06.00. Totodată, hotărârea prevede, pentru comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în astfel de spaţii, obligativitatea purtării atât a măştii de protecţie cât şi a mănuşilor. Măsurile vor fi luate gradual, în funcție de evoluția situației epidemiologice”, a declarat pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Dâmbovița, Andreea Mihaela Dinu.
Potrivit purtătorului de cuvânt, în aceste spații vor fi efectuate și controale, iar acolo unde va fi cazul se vor aplica sancțiuni.
”Vom mări efectivele Ministerului Afacerilor Interne, iar cele mai multe locații vor fi cu siguranță aceste piețe, târguri sau oboare. Se vor aplica și sancțiuni pentru nepurtarea măștii de protecție, în conformitate cu Legea 55”, a precizat Andreea Mihaela Dinu.