Decanul Facultății de Medicină Timișoara: Doar în 2020, existența vaccinurilor a salvat 40.000 de copii în România

Conf.dr.Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a afirmat că existența vaccinurilor a dus, direct sau indirect, doar anul acesta, la salvarea a 40.000 de vieți de copii, doar în România.

Decanul UMF „Victor Babeș” din Timișoara a adăugat că dacă înainte de vaccinuri unul din trei copii deceda înainte să ajungă adult, după apariția vaccinurilor rata mortalității infantile a scăzut de 60 de ori, având aproximativ unul din două sute de copii decedați înainte de vârsta adultă.

Conf.dr.Bogdan Timar a precizat că se va vaccina împotriva noului coronavirus, recomandând oricui să facă același lucru.

“Mă voi vaccina cu toată încrederea și fără nici o urmă de îndoială în primul moment în care un vaccin îmi va fi disponibil conform strategiei naționale de vaccinare: asta voi recomanda tuturor membrilor familiei mele, prietenilor, pacienților, studenților și cunoscuților mei. Și, mai mult decât atât, recomand oricui să se vaccineze cu aceeași încredere; acum mai mult ca niciodată vaccinul înseamnă VIAȚĂ!”, a scris medicul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit conf.dr.Bogdan Timar, în istoria omenirii, nicio altă descoperire sau invenție, fie ea medicală sau tehnologică, nu a dus la un număr mai mare de vieți salvate decât au făcut-o vaccinurile în relativul scurt timp, de aproximativ 140 de ani, de la apariția lor.

Din punct de vedere statistic, conf.dr.Bogdan Timar a scris că în fiecare familie cu trei copii, un copil murea înainte să ajungă adult, iar din trei familii cu câte doi copii, doar într-una din ele părinții ajungeau să-și vadă ambii copii adulți.

“Paradoxal, motivele pentru care în zilele noastre există contestatari sau persoane care ar putea avea dubii cu privire la vaccinare sunt chiar incontestabila lor eficacitate și imensul beneficiu pe care l-au adus umanității – un beneficiu și o eficacitate care fac ca în zilele noastre mulți să nu-și poată măcar imagina cum era viața înaintea erei vaccinurilor sau cât de dramatice erau problemele de sănătate înainte de apariția vaccinării”, după cum a afirmat decanul UMF.

Conf.dr.Bogdan Timar a povestit despre decesele cauzate “într-o covârșitoare majoritate de cazuri, din cauza lipsei vaccinării” de pe vremea bunicului său.

“Îmi povestea bunicul meu cu mulți ani înainte de pandemia de COVID-19 meu un aspect ce i-a marcat copilăria anilor ’30 : în comuna în care a crescut, o comună bogată pentru acele vremuri, în care locuiau cam 5000 de persoane, nu trecea săptămână fără să se audă ‘clopotul mic’ al bisericii: clopotul mic era tras atunci când murea un copil înainte de a fi botezat. Așadar, într-o comunitate de 5.000 de suflete, murea câte un copil în fiecare săptămână – prin prisma cunoștințelor de atunci, se zicea că au murit că nu aveau zile; prin prisma cunoștințelor de acum putem afirma că au decedat, într-o covârșitoare majoritate de cazuri, din cauza lipsei vaccinării”, se arată în postarea dr.Bogdan Timar.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.