La 19 februerie, s-a aprobat în ședința de guvern ca indemnizațiile de hrană pentru personalul din cadrul instituțiilor din sistemul sanitar și de asistență socială să nu se ia în calcul la determinarea limitei de 30% prevăzută la art 25, alin. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 25, alin. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește că „pentru instituțiile din sistemul sanitar și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz”.
În urma deciziei executivului din ședința de Guvern de marți, 19 februarie, se modifică art. 36 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Acesta se va completa cu un nou alineat (11), cu următorul cuprins: „Cuantumul indemnizațiilor de hrană acordate conform alin. (1) personalului din cadrul instituțiilor din sistemul sanitar și de asistență socială nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare”.
„Această modificare legislativă se impunea deoarece, în condițiile în care indemnizaţia de hrană se includea în procentul de 30% stabilit prin dispozițiile legale, personalul din sistemul sanitar nu ar putea beneficia de acest drept individual salarial stabilit prin legea deoarece s-ar fi depășit procentul stabilit la nivel de ordonator principal de credite”, a anunțat Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.