Dezinfecție la Ministerul Sănătăţii după ce o angajată a fost confirmată cu coronavirus

Ministerul Sănătății

Sediul Ministerului Sănătăţii va intra în procedură de dezinfecţie, după ce o angajată a fost confirmată cu noul coronavirus, a spus purtătorul de cuvânt al instituţiei, Oana Grigore.

“Se dezinfectează Ministerul Sănătăţii. Este o procedură care se face în contextul în care este o persoană confirmată”, a precizat Oana Grigore, pentru Agerpres.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat, sâmbătă, că o femeie de 41 de ani – cazul 92, internată în Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, care s-a întors din Dubai în 8 martie şi a fost confirmată pozitiv în data de 13 martie, este angajată a Ministerului Sănătăţii.

„În prezent se află în curs o anchetă epidemiologică pentru stabilirea contacţilor şi recoltarea probelor, la fel ca la fiecare caz depistat pozitiv. De asemenea, contacţii direcţi ai persoanei se află în autoizolare la domiciliu”, arată sursa citată.

În cadrul Ministerului Sănătăţii au mai fost luate şi alte măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii COVID-19.

Potrivit sursei citate, a fost limitat programul cu publicul şi au fost stopate audienţele pentru o lună. Au fost distribuite măşti şi produse dezinfectante pentru mâini şi suprafeţe. La intrarea în instituţie sunt completate chestionarele pentru monitorizare.

.

Lasă un răspuns

*