Câteva mii de români află, în fiecare an, că suferă de leucemie, limfom Non-Hodgkin, mielom multiplu sau limfom Hodgkin1. Pentru unii dintre aceștia, transplantul medular (transplantul de celule stem hematopoietice) este unica soluție terapeutică.
În aceste cazuri, găsirea unui donator de celule stem hematopoietice neînrudit poate fi vitală. Aceasta, din cauză că doar pentru 25% dintre pacienți se găsesc donatori compatibili în familie (frate sau soră). Pentru restul, identificarea unui donator neînrudit, care să fie compatibil, poate fi singura șansă la viață. În situația celor care au gene HLA (antigenul leucocitar uman) relativ comune, probabilitatea de a identifica un donator compatibil este în medie de la 1 la 200.000, până la 500.000.
În România, până în acest moment sunt înregistrați 44.131 de potențiali donatori în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH).2 Dintre aceștia, numai 25.556 sunt eligibili3 pentru a dona celule stem hematopoietice, adică le-au fost realizate testările HLA. Persoanele înscrise în registru devin potențiali donatori nu doar pentru pacienții români care au nevoie de transplant medular, ci și pentru pacienți din țări ale căror registre naționale sunt interconectate cu RNDVCSH.Dezvoltarea RNDVCSH, șanse mai mari la viață pentru pacienții români
Pentru aproximativ 50% dintre pacienții români, care au indicație de transplant medular nu se găsește un donator compatibil, potrivit datelor RNDVCSH. Creșterea bazei potențialilor donatori români de celule stem hematopoietice înseamnă creșterea șanselor la viață mai ales pentru pacienții români care au nevoie de transplant medular, datorită faptului că probabilitatea de a găsi un donator compatibil este mai mare în cazul în care căutarea se face în rândul persoanelor din aceeași grupă populațională sau din aceeași regiune geografică.
Totodată, identificarea unui donator compatibil în registrul național înseamnă un timp de așteptare în medie de 2 ori mai redus pentru pacient, de la găsirea persoanei de la care se pot recolta celule stem hematopoietice și până la realizarea procedurii de transplant propriu-zise, față de situația în care donatorul este din străinătate. Datele RNDVCSH indică o medie de 1.5 luni timp de așteptare de la identificarea unui donator compatibil în România și până la efectuarea transplantului, față de 3 luni câte sunt necesare, dacă donatorul este străin.
În cei patru ani de când în România funcționează Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice au fost realizate 136 de transplanturi medulare de la donatori neînrudiți, doar 6 dintre acestea (circa 4.5%) implicând donatori români.
„Societatea Română de Transplant Medular dorește să asigure cadrul de discuții și de colaborare pentru toți factorii implicați în transplantul de celule stem hematopoietice. Considerăm că doar împreună, medici, asociații de pacienți și, bineînțeles, cu sprijinul autorităților putem dezvolta transplantul medular în România. În acest sens, creșterea numărului de posibili donatori din Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este extrem de importantă. De multe ori trec luni și chiar ani până la identificarea unui donator compatibil pentru pacienți, așa încât aceștia pot pierde între timp indicația de transplant. Un registru național dezvoltat conduce la șanse mai mari de a găsi o persoană donatoare și ne-ar putea ajuta să salvăm mai multe vieți. Totodată, trebuie să existe o colaborare multicentrică și trebuie să realizăm parteneriate internaționale pentru a asigura un nivel optim de expertiză în centre în care să se extindă transplantul medular.”, a declarat conf. dr. Alina Tănase, președintele Societății Române de Transplant Medular.
17 pacienți români așteaptă un donator
Fiecare nou înscris în RNDVCSH înseamnă o șansă în plus pentru pacienții care au nevoie de transplant de celule stem hematopoietice.
Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani se poate înscrie în baza potențialilor donatori, cu condiția să aibă o stare de sănătate generală bună și să nu sufere de boli grave din sfera cardiovasculară, renală, pulmonară, de afecțiuni infecțioase, autoimune, neurchirurgicale grave, alergii severe sau cancer.
Înscrierea în registru se poate face la oricare dintre cele 18 de centre ale donatorilor de celule stem hematopoietice din cadrul centrelor de transfuzie sanguină din: Arad, Bacău, București, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sf. Gheorghe, Slatina, Slobozia, Tîrgu Mureș, Timișoara, precum și din cadul spitalelor: Spitalul Clinic Universitar București, Spitalul Clinic de Urgență București, Institutul Clinic Fundeni București și Institutul Regional de Oncologie Iași.
După o informare prealabilă cu privire la procedura de recoltare de celule stem hematopoietice urmează completarea unui chestionar medical de autoevaluare și un formular de consimțământ. Apoi, sunt recoltate probe de sânge pentru testarea bolilor infecțioase care se pot transmite prin sânge (HIV/SIDA, hepatite B și C, sifilis), pentru realizarea profilului genetic și finalizarea înscrierii în registru.
Totuși, persoanele care sunt incluse în RNDVCSH nu devin automat donatori, existând posibilitatea ca acestea să nu fie identificate vreodată ca fiind compatibile cu vreun pacient. În cazul în care un potențial donator este compatibil cu un pacient care are indicație de transplant și nu are un donator compatibil în familie, îi va fi solicitat acordul de a dona, iar recoltarea de celule stem hematopoietice se va face după consilierea și în funcție de disponibilitatea acestuia. Donarea este strict confidențială, atât pentru donator, cât și pentru pacient.
Masa rotundă „Transplantul Medular în România: Realități și Perspective de Viitor” vizează stabilirea bazelor unui parteneriat între profesioniștii din domeniul transplantului medular, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și societatea civilă, în vederea promovării donării de celule stem hematopoietice în România. Prin intermediul acestui parteneriat, Societatea Română de Transplant Medular urmărește sprijinirea dezvoltării Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și, prin urmare, dezvoltarea activității de transplant medular în România.
Evenimentul are loc în cadrul primului Congres Național al Societății Române de Transplant Medular desfășurat în perioada 19-21 iunie 2017 la București.
Organizator: Societatea Română de Transplant Medular
Management eveniment: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical
Info:
1 http://globocan.iarc.fr/Pages/fact_sheets_population.aspx
2,3 http://www.rndvcsh.ro/, www.registru-celule-stem.ro