Un studiu prezentat la Congresul EASD (Asociația Europeană pentru Studiul Diabetului) a arătat că diabetul de tip 1 este de multe ori trecut cu vederea la pacienții cu vârste de peste 30 de ani, în cazul cărora poate fi greșit interpretat ca diabet de tip 2. Greșeala este una majoră, pentru că poate întârzia instituirea tratamentului corect. Medicația antidiabetică orală folosită în tratamentul diabetului de tip 2 rămâne astfel fără efect în cazul acestor pacienți, care prezintă în continuare glicemii ridicate. Studiul condus de Nick Thomas de la Universitatea Exeter, Marea Britanie a căutat prevalența diabetului de tip 1 în rândul pacienților cu vârste peste 30 de ani.
Din cauza unui mecanism autoimun, pacienții cu diabet de tip 1 nu mai au capacitatea de a-și controla glicemia printr-o secreție adecvată de insulină din pancreas, astfel încât ei sunt dependenți de administrarea insulinei exogene. Insulina se poate administra sub forma injecțiilor subcutanate sau cu ajutorul pompelor de insulină și este indispensabilă acestor pacienți, care nu își pot regla glicemia prin controlul dietei sau schimbarea stilului de viață. În cazul diabetului de tip 1 descoperit tardiv, dependența de insulină apare rapid de la diagnosticarea diabetului, în doar trei ani pacientul diagnosticat inițial cu diabet de tip 2 pierzându-și toate resursele insulinice.
Studiul cercetătorilor de la Exeter a inclus 583 de persoane cu vârste peste 30 de ani diagnosticate cu diabet zaharat de tip 1. Pacienții au fost comparați cu pacienți cu diabet zaharat de tip 2 care încă aveau rezerve de insulină și cu pacienți cu diabet zaharat de tip 1 cu deficit sever de insulină, diagnosticați înainte de 30 de ani.
21% din pacienții cu diabet zaharat diagnosticați după vârsta de 30 de ani aveau deficiență severă de insulină, confirmându-se astfel tipul 1 de diabet. Din aceștia 39% nu au primit de la început tratament cu insulină. 84% din pacienții diagnosticați cu diabet peste vârsta de 30 de ani au avut nevoie de insulină la doar un an de la diagnosticare iar dintre cei care au avut nevoie de insulină la trei ani de la diagnosticare, 44% au avut o deficiență severă de insulină. Caracteristicile clinice, biochimice și genetice au fost similiare la acești pacienți cu cele ale pacienților sub 30 de ani diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1.
Autorii studiului atrag atenția asupra existenței acestor cazuri și importanței diagnosticării corecte a diabetului zaharat. Pacienții care au nevoie de insulină la trei ani de la diagnosticarea diabetului zaharat sunt astfel încadrați în categoria diabetului de tip 1.
Întâlnirea anuală a EASD s-a desfășurat anul acesta în perioada 1-5 octombrie, la Berlin. Peste 15.000 de participanți din 130 de țări au participat la cea de 54-a ediție a congresului EASD, punându-se la curent cu cele mai recente studii și descoperiri pe tema diabetului zaharat. În cadrul manifestării științifice este prezent și un reprezentant al Sănătatea Press Group.
