Diagnosticul de sarcoidoză a aparatului respirator este practic un diagnostic de excludere, necesitând o echipa multidisciplinară în care alături de pneumolog este implicat medicul radiolog, chirurgul toracic și medicul anatomo-patolog.
Suspiciunea clinică și radiologică de sarcoidoză impune prelevarea unei biopsii din zona afectată care trebuie analizată histopatologic. Prezența granulomului non-cazeos, alături de excluderea altor cauze de inflamații granulomatoase, confirmă diagnosticul de sarcoidoză.
ACE (enzima angiotensin convertază) este un test sangvin utilizat în practică pentru diagnosticul sarcoidozei, dar cu sensibilitate și specificitate mică, fiind o enzimă produsă în toate inflamațiile care produc granuloame și este complet inhibată de corticosterorizi utilizati în terapie.
Funcția pulmonară este afectată la 20% din pacienții cu forme moderate și până la 70% la pacienții cu forme severe. Parametrii care trebuiesc monitorizați sunt capacitatea vitală și difuziunea prin membrana alveolo-capilară.
Investigațiile imagistice cele mai utilizate sunt radiografia toracică și ecografia abominală, care pot să asigure stadializarea sarcoidozei. Pentru formele severe care afectează plămânii și produc afectarea funcției pulmonare se indică completarea investigațiilor cu examen CT.
Bronhoscopia este indicată pentru a confirma diagnosticul, noile metode de tip aspirație tranbronșică ghidată ecografic (EBUS) aduc un randament diagnostic de până la 90%, evitându-se astfel biopsia chirurgicală. Lavajul bronhiolo-alveolar poate sugera diagnosticul prin analiza tipului de limfocite din lichidul de lavaj.
Pentru afectarea sistemului nervos sau a cordului tipul de investigații trebuie extins în funcție de indicația medicului specialist.
Tratamentul în caz de sarcoidoză
Tratamentul se indică pentru a ameliora simptomatologia pacienților și este prescris numai de medicul specialist.
Nu se tratează sarcoidoza care afectează ganglionii limfatici, deoarece aceasta este asimptomatică, dar tratamentul este obligatoriu în afectarea pulmonară, oculară, cardiacă și a sistemului nervos.
De regulă durata întregului tratament este de 12 luni cu prelungirea acestuia în formele severe, însă medicul este cel care decide.
