Doi pacienţi infectaţi cu virusul West Nile şi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila au decedat, a anunţat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriel Ciochină.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 ani, cu domiciliul şi expunerea în localitatea Gropeni, internat în data de 29 august, şi de o femeie în vârstă de 86 ani, cu domiciliul şi expunerea în municipiul Brăila, internată în data de 30 august.
Ambii pacienţi fuseseră transferaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, cu o formă severă a bolii, potrivit Agerpres.
„Sunt primele două cazuri de meningită cu virusul West Nile confirmate pe raza judeţului nostru în perioada de supraveghere iunie 2022 până în prezent. (…) Am transmis o informare rapidă către toate UAT-urile de pe raza judeţului, odată cu setul de măsuri aplicabile în astfel de cazuri.(…) De asemenea, am convocat şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea aprobării planului de măsuri privind combaterea răspândirii acestui virus”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Iulian Timofei.