Dosar penal în cazul celui de-al doilea pacient care ar fi suferit arsuri la Floreasca

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunţat miercuri că a deschis un al doilea dosar penal în cazul unui alt pacient care a fost operat în luna martie 2019 la Spitalul Floreasca şi care ar fi suferit arsuri în timpul intervenţiei chirurgicale.
„La data de 08.01.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti a fost înregistrat un alt dosar penal având ca obiect sesizarea din oficiu privind faptul că, în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, un pacient care a fost operat în luna martie 2019 în sala de operaţii pentru bolnavi cronici a suferit arsuri în timpul intervenţiei chirurgicale”, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 precizează că în acest caz s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Asistenți medicali și medici rezidenți de la Spitalul Floreasca, audiați ca martori

Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei audiază, miercuri, ca martori, mai mulţi asistenţi medicali şi medici rezidenţi de la Spitalul Floreasca în cazul pacientei care a suferit în luna decembrie 2019 arsuri pe masa de operaţie.
În acest caz, Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu 30.000 de lei Spitalul de Urgenţă Floreasca „pentru neregulile găsite”, dar şi întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei.
Totodată, în urma cercetării administrative efectuate de conducerea spitalului, s-a decis şi demiterea chirurgului Mircea Beuran din funcţia de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, pentru nerespectarea obligaţiilor din contractul de administrare.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.