Medicii de familie spun că în acest moment nu au acces în platforma Corona-Forms și că i-ar ajuta mult mai mult în gestionarea cazurilor de COVID pe care îi au în monitorizare, dacă accesul ar fi posibil. Potrivit dr. Adriana Mihalaș, medic de familie și secretar al Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București, deciziile din partea DSP-urilor vin prea tarziu, iar circuitele ar trebui să fie mult mai clare astfel încât să nu mai fie probleme nici în acordarea concediilor medicale pentru pacienții cu COVID.
”Doctorul de familie nu are acces în Corona-Forms. Noi primim indirect informația. Teoretic, printr-un sms sau mail. Am 117 pacienți în monitorizare pozitivi și nu am primit pentru niciunul un sms sau un mail oficial. Toate informațiile le am direct de la pacienți. Unii pacienți sună în ziua a cincea, alții sună la sfârșit că vor direct concediu. Cei care sunt simptomatici mă sună de îndată și la unii dintre ei le recomand eu testarea. Deci ei știu și aștept rezultatul testului. Asta ar fi o primă problemă. O a doua problemă pe care o avem e că în momentul în care DSP-ul cunoaște rezultatul testului, pentru că are acces la Corona-Forms, DSP-ul, în 24 de ore, trebuie să emită decizia de izolare. Decizia de izolare se dă pentru pacienții pozitivi. Lucru care nu se întâmplă. Și atunci rămâne totul la recomandarea medicului de familie. Una este recomandarea mea, pe care pacientul o înțelege, dar eu nu pot să verific ce face pacientul după ce închide telefonul. Este o recomandare telefonică, nu este o decizie imperativă așa cum vine de la o instituție de sănătate publică. Și subliniez asta pentru că asimptomaticii au tentația de a ieși din casă. (…) Am un pacient, de exemplu, căruia i-a venit decizia cred că la 40 de zile de la testare. Nu e normal. Noi putem da concediu retroactiv pentru acești oameni, dar cred că circuitul trebuie să fie clar”, a declarat dr. Adriana Mihalaș pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro.
Întrebată cât de mult ar facilita activitatea medicului de familie dacă acesta ar avea acces direct la platforma Corona-Forms, în ceea ce privește situația pacienților testați pozitiv, dr. Adriana Mihalaș a menționat: ”Sută la sută. În momentul în care aș veni la cabinet și aș avea acces în Corona-Forms mi-ar fi foarte simplu. Pentru că aș putea să verific veridicitatea declarațiilor pacienților. Prefer să fiu sigură de datele pe care le primesc de la pacienți, nu că nu aș avea încredere în pacienții mei, dar se poate întâmpla.”
Pe de altă parte, dr. Mihalaș a mai precizat că s-ar simți o creștere a calității actului medical spre aproape 90% dacă medicii de familie nu ar mai avea de completat atât de multe documente în momentul în care în cabinet ar avea un pacient.