Dr. Alida Moise: Secțiile ATI sunt pregătite să facă față solicitărilor cu aceleași echipe medicale obosite, epuizate

Dr. Alida Moise, medic ATI, directorul general al Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, a declarat, vineri seară, că secțiile de terapie intensivă sunt întotdeauna pregătie să facă față solicitărilor, mai ales în această perioadă în care suntem încă în epidemie.

„Suntem pregătiți să facem față unei solicitări cu aceleași echipe obosite, epuizate, pentru că medicii anesteziști, asistentele de terapie intensivă, infirmierele cu experiență care să îngrijească  pacienți dependenți de suportul ventilator nu se formează peste noapte. Dar, da, suntem pregătiți ca și până acum să facem față solicitărilor”, a declarat dr. Alida Moise.

Medicul ATI a subliniat, însă, că personalul medical este în prag de epuizare.

„Din toate specialitățile suntem cea mai expusă, întotdeauna am fost expuși la această afectare, fie sub forma sindromului burnout, fie sub forma altor tulburări. Evident că este foarte greu în terapie intensivă, acolo este foarte mare suferință, este moartea aproape. Din păcate, în această perioadă pacienții au fost tineri, suferința, lipsa de aer este spectaculoasă chiar și pentru noi, care suntem obișnuiți cu această suferință”, a explicat dr. Alida Moise.

„Toți trebuie să luptăm, în felul nostru, la locul nostru de muncă, să recâștigăm încrederea”, a mai spus dr. Alida Moise.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri pe teme de interes din sănătate organizată de Colegiul Medicilor din România (CMR) și postul public de televiziune.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.