Dr. Alis Grasu (SABIF): Peste 1.400 de solicitări în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate 20 de lipotimii în loc public şi nouă sincope

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) a înregistrat în ultimele 24 de ore peste 1.400 de solicitări, dintre acestea 800 reprezentând urgenţe de cod „Galben” şi cod „Roşu”, a declarat, vineri, pentru Sănătatea TV și RoHealth Review, dr. Alis Grasu, managerul SABIF. Totodată, au fost înregistrate 20 de lipotimii în loc public şi nouă sincope.

„Este o creştere a numărului total de solicitări faţă de aceeaşi zi a săptămânii trecute cu 1% la numărul total de cazuri înregistrate. Dacă vorbim de cazuri în loc public, creșterea este de 25%. În ultimele 24 de ore, au fost 20 de persoane care au prezentat lipotimii în loc public, iar nouă persoane chiar și-au pierdut starea de conștiență”, a precizat dr. Alis Grasu.

Expunerea pe o perioadă mai lungă de timp la temperaturi ridicate ne poate crea probleme de sănătăte, avertizează medicii. Dacă, totuși, trebuie să ieșim din casă pe o vreme caniculară, este important să ținem cont de anumite reguli.

„Trebuie să fim foarte atenți în zilele caniculare cum ne îmbrăcăm. Se va purta îmbracaminte amplă, vaporoasă din fibre naturale care să acopere cât mai mult din suprafața cutanată. Capul trebuie acoperit cu pălărie de soare, șapcă sau să purtăm umbrelă de soare. Dacă suntem obligați în intervalul 11:00-18:00 să străbatem distanțe mai mari prin soarele de afară, va trebui să avem grijă să alternăm la fiecare oră de mers în soare cu o perioadă de 15-20 de minute într-o incintă ventilată și să ne hidratăm corespunzător. Nu trebuie să așteptăm să apară senzația de sete. La fiecare 20 de minute se va consuma un pahar cu apăsau un iaurt ținut în condiții bune. Este foarte important ce mâncăm, dar mai ales cum ne hidratăm în această perioadă. Se vor consuma multe fructe și legume proaspete cu conținut mare de apă, iar regimul va fi mai sărac în proteine și lipide. De asemenea, se vor consuma peste 1,5-2 litri de lichide”, ne-a declarat dr. Alis Grasu.

Însă, nu orice băutură este indicată în vreme de caniculă. Unele sunt chiar contraindicate consumului atunci când este foarte cald.

„Se vor consuma apă, ceai mai puțin îndulcit, sucuri naturale, mai puțin dulci. Se vor evita băuturile cu conținut ridicat în cofeină, băuturile alcoolice și băuturile foarte dulci. Toate acestea cresc diureza, elimină apa din organism și accentuează deshidratarea”, a explicat managerul SABIF.

Totodată, o atenție deosebită trebuie acordată persoanelor vulnerabile la temperaturile foarte ridicate.

„Sugarii, copiii mici, persoanele de vârsta a treia, persoanele cu dizabilități, dependente de noi, persoanele cu afecțiuni cronice sunt categorii expuse în aceste zile caniculare. Ar trebui cu atât mai mult să țină cont de sfaturile medicilor. Când vorbim de sugari, aceștia în zilele caniculare vor fi alimentați la cerere, vor fi ținuți în incinte cu o ventilație corectă și nu li se va face diversificarea alimentației în această perioadă. Nu vor fi lăsați nici măcar pentru perioade foarte scurte de timp în mașină, singuri”, a subliniat dr. Alis Grasu.

„Noi sperăm ca populația să țină cont de sfaturile pe care le dăm în fiecare an și să nu crească numărul solicitărilor la ambulanță din cauza căldurii”, a completat dr. Alis Grasu, managerul SABIF.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.