Dr. Andreea Moldovan: În Bucureşti s-au identificat 50 de noi paturi ATI şi 140 de paturi de terapie intermediară

Autorităţile anunţă măsuri pentru suplimentarea locurilor pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus, cei care au forme moderate şi severe de boală. După o discuţie cu managerii spitalelor din Bucureşti s-au identificat 50 de noi paturi ATI şi 140 de paturi de terapie intermediară, acest lucru urmând să se facă în întreaga ţară. ”Este o creştere mai mare a numărului de cazuri într-un interval foarte scurt”, a afirmat dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

”Ştim cu toţii că este o creştere a numărului de cazuri şi observăm o creştere a  numărului de cazuri  de pacienţi cu forme moderate sau severe de infecţie COVID care  necesită acces şi terapie în secţii de terapie intensivă. Prima întâlnire pe care am avut-o azi de dimineaţă a fost cu managerii spitalelor din Bucureşti şi Ilfov”, a anunţat dr. Andreea Moldovan.

”Pe lângă  paturile actuale dedicate pacienţilor cu COVID, să avem acces la alte paturi suplimentare ATI din spitalele unde infrastructura o permite şi unde există capacitatea de investigaţie corectă a pacnţilor pentru a oferi acestor pacienţi o îngrijire medicală cât de bună  se poate. Diferenţa dintre supravieţuire şi letalitate o face tocmai  o îngrjire corectă în uităţi ATI unde acest lucru se face corect”, a adăugat secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Dr. Andreea Moldovan a precizat că după primele întâlniri există deja un plus de paturi de terapie intensivă.

”La Bucureşti avem un surplus identificat de 50 de paturi ATI şi un surplus de 140 de paturi de terapie intermediară”, aprecizat dr. Andreea Moldovan, explicând că surplusul la nivel naţional se va cunoaşte în cursul zilei de marţi.

”Ceea ce se întâmplă în prezent este cu o viteză foarte mare şi, practic, deosebirea faţă de ce a fost în octombrie – noiembrie din punct de vedere al evoluţiei cazurilor  este o creştere mai mare  a cazurilor într-un interval foarte scurt”, a completat dr. Andreea Moldovan.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.