Dr. Lucica Dițiu, ONU: „Tuberculoza este uitată pentru că afectează oamenii din țările cu venituri mici”

La o întâlnire recentă sub egida Națiunilor Unite, numeroși activiști au scandat „Stop tuberculozei acum” iar mai mulți pacienți au ținut discursuri publice. Evenimentul a fost marcat și de o intervenție a secretarului general adjunct al ONU, Amina Mohammed, care a vorbit despre modul în care în copilăria sa, tatăl ei i-a transmis tuberculoza surorii în vârstă de doi ani la acea vreme și care, acum, la 50 ani, se consideră o supraviețuitoare a acestei boli.

Înalți oficiali ONU și lideri din industria sănătății solicită investiții mai mari la nivel global pentru dezvoltarea de noi vaccinuri și a conștientizării creșterii riscurilor provocate de tuberculoză, acestea fiind în prezent alimentate de impactul COVID-19 sau conflictele actuale precum cele din Ucraina și Sudan.

Tuberculoza, cel mai mare ucigaș actual din sfera bolilor infecțioase din lume, seceră 4.400 vieți în fiecare zi, inclusiv 700 copii, a declarat dr. Lucica Dițiu, director executiv al Parteneriatului Stop TBC, luni, în cadrul discuțiilor pe marginea pregătirii unei întâlniri la nivel înalt pe această temă, pe 22 septembrie, în timpul reuniunii anuale a liderilor mondiali de la Adunarea Generală a ONU.

Lucica Dițiu: Găsirea unor vaccinuri pentru tuberculoză, îngreunate din cauza faptului că această boală afectează mai ales săracii

Secretarul general adjunct al ONU a menționat că eforturile globale de răspuns la tuberculoză au salvat 74 milioane vieți din anul 2000, însă peste 10,5 milioane oameni au fost infectați cu boala și se estimează că 6,1 milioane au murit în 2021, fiind azi principala cauză de deces pentru persoanele cu HIV.

Epidemia de TBC este determinată de o serie de factori, inclusiv sărăcia, malnutriția sau HIV și îi afectează în mod disproporționat pe cei mai vulnerabili oameni din toate țările, a spus Mohammed, subliniind că tocmai acești factori ai bolii trebuie abordați.

Ucraina are cel mai mare număr estimat de persoane cu TBC din regiunea europeană – 34.000 – și, de asemenea, un număr mare de bolnavi cu rezistentă la medicamente, a spus Lucica Dițiu la o conferință de presă, săptămâna trecută: „Este remarcabil faptul că ucrainenii dau dovadă de o rezistență uimitoare în a face tot posibilul pentru a menține serviciile pentru TBC. Deși, evident, mulți oameni au părăsit țara.” Cu toate acestea, a spus ea, s-au făcut eforturi majore pentru a-i diagnostica pe bolnavi, dar ceea ce îngrijorează este dacă ucrainenii au acces la tratament în condițiile vitrege cauzate de război.

De asemenea, în Sudan, 18.000 persoane au primit tratament pentru tuberculoză în 2021, conform Parteneriatului Stop TBC, gestionat de ONU. Dar, conform oficialului, situația pentru cei care suferă de TBC din cauza luptelor continue și a prăbușirii sistemului de sănătate, este „probabil, ca o bombă cu ceas”.

Lucica Dițiu a remarcat cât de repede a fost dezvoltat un vaccin COVID-19, în mai puțin de un an, și a deplâns situația în care au trecut două decenii pentru a obține trei sau patru vaccinuri pentru TBC în faza 3, din cauza lipsei de bani: „Adesea, din păcate, tuberculoza este uitată pentru că de obicei afectează oamenii din țările cu venituri mici, cu multe vulnerabilități” – a transmis dr. Lucica Dițiu.

În acest sens, potrivit secretarului general adjunct al ONU, sunt necesare 22 miliarde dolari pentru a oferi tuturor persoanelor diagnosticate cu TBC acces la tratament de calitate până în 2027, acces la beneficii de sănătate și sociale, astfel încât să nu sufere dificultăți financiare – și sunt necesare încă 5 miliarde de dolari pe an pentru cercetarea acestei patologii: „Putem dezvolta vaccinuri sigure și eficiente împotriva tuberculozei și simple ghișee unice pentru teste și îngrijire de calitate”, a spus Amina Mohammed.

OMS: întâlnirea la nivel înalt din septembrie, un punct de cotitură în lupta împotriva tuberculozei

Printre oficialii ONU care au luat cuvântul la audierea de luni după-amiază pe această temă s-a aflat și directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus care a declarat într-un mesaj video că pandemia de COVID-19 „a dat lumea peste cap” timp de trei ani și, pe lângă milioanele de decese, a lipsit omenirea de servicii de sănătatea esențială inclusiv pentru tuberculoză: „Conflictele din Europa, Africa și Orientul Mijlociu au făcut ca serviciile de salvare a vieții să fie și mai greu de accesat pentru persoanele care trăiesc cu TBC. Aceste provocări au reprezentat un eșec în lupta împotriva TBC, inversând unele dintre câștigurile semnificative pe care le-am făcut în ultimii 20 de ani în extinderea accesului la prevenire, testare și tratament” – a precizat acesta.

Potrivit liderului OMS, întâlnirea la nivel înalt din septembrie trebuie să fie un punct de cotitură în revigorarea progresului în lupta împotriva tuberculozei, nu numai prin extinderea instrumentelor existente, ci și prin dezvoltarea de noi instrumente, inclusiv noi vaccinuri împotriva tuberculozei: în acest scop, OMS „a propus înființarea unui consiliu de accelerare a vaccinului împotriva tuberculozei pentru a facilita dezvoltarea, acordarea de licențe și utilizarea noilor vaccinuri împotriva tuberculozei”, a subliniat Ghebreyesus.

Lucica Ditiu a amintit că mai multe companii caută să folosească tehnologia ARNm pentru un vaccin antituberculos, despre care a spus că ar avea un impact mare în încercarea mai rapidă de a reduce și de a pune capăt bolii; Dr. Özlem Türeci, directorul medical al BioNTech, compania care a dezvoltat unul dintre principalele vaccinuri COVID-19 cu Pfizer folosind tehnologia ARN mesager, a declarat la întâlnire că a început testele unui nou vaccin pentru TBC în urmă cu câteva săptămâni.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.