Dr. Turkes Ablachim, director medical Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a participat la Conferința-dezbatere „Ziua Mondială a Sănătății în mijlocul pandemiei de COVID-19”, organizată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala București și de Sănătatea Press Group, prin platformele media Ro Health Review și Sănătatea.TV.
„Planeta trece printr-o criză nemaiîntâlnită în epoca modernă, care a afectat întreaga omenire. Iar în această perioadă s-au evidențiat mulți eroi, din multe categorii profesionale, care au înțeles că este momentul ca lumea să ia atitudine și să facă front comun în fața acestui inamic invizibil. Dintre aceștia s-au remarcat supereroii, personalul medical din spitale, care de la început au fost în prima linie. Asistentele medicale reprezintă mai mult de jumătate din personalul medical, asigurând servicii esențiale pentru pacienți. Și, de-a lungul istoriei până în prezent, ele au fost cele care au reprezentat linia întâi în lupta împotriva bolilor. Aș putea să spun fără să exagerez că nicicând mai mult ca în aceste zile, calitățile de care acestea dau dovadă – curajul, compasiunea, spiritul de sacrificiu – nu au fost mai apreciate. Ziua Mondială a Sănătății din acest an o sărbătorim într-un scenariu care arată care este valoarea adevărată a sănătății, a actului medical, a oamenilor care lucrează în acest domeniu vital pentru omenire astfel încât putem să le apreciem sacrificiul pe care sunt dispuși să-l facă pentru semenii lor”, a declarat Turkes Ablachim.
Urmărește înregistrarea conferinței AICI.