Dr. Virgil Musta: Cu greu mai facem faţă cazurilor severe de COVID-19 care necesită internare

Dr. Virgil Musta, şeful Secţiei Infecţioase 2 de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a declarat că de două săptămâni, personalul medical mai face faţă cu greu cazurilor de COVID-19 severe care necesită internare, așteptându-se ca să crească numărul îmbolnăvirilor.

„Avem experienţa anului trecut, în momentul în care în Europa a început să apară şi să crească numărul de cazuri, la un interval de 2-3 săptămâni, au apărut şi la noi şi apoi au crescut. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum (…) Foarte probabil că şi noi urmăm calea Europei, din păcate, şi în curând ne vom confrunta cu un număr şi mai mare de cazuri. În Timişoara şi în Timiş, din păcate, noi deja de două săptămâni simţim această creştere a numărului de cazuri şi presiune pe sistemul de sănătate, astfel încât cu greu mai facem faţă cazurilor severe care necesită internare”, a afirmat medicul, la un post de televiziune.

Dr. Virgil Musta a spus că ”de fiecare dată când ne relaxăm se constată revigorarea infecţiei”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.