Ministerul Sănătății: La Spitalul Găeşti au fost vaccinate doar cadre medicale

Persoanele imunizate anti COVID-19 în cadrul unității sanitare din Găești fac parte numai din cadrul personalului medical. Este concluzia inspectorilor sanitari, care au făcut verificări la centrul de vaccinare al Spitalului din Găești.

La solicitatea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dâmbovița au verificat, ieri, modul în care au fost respectate prevederile Strategiei naționale împotriva COVID-19 privind imunizarea personalului medical în centrul de vaccinare din Spitalul Municipal Găești.

În urma verificărilor DSP Dâmbovița, s-a constatat că în centrul de la Găești au fost vaccinate 55 de persoane, toate din rândul personalului medical.

Managerul Spitalului Găeşti, Laurenţiu Beluşică, a declarat, marţi, că vaccinează anti-COVID-19 pe oricine doreşte, nu numai cadrele medicale şi asta pentru a nu arunca doze de vaccin în caz că medicii refuză vaccinarea, chiar dacă etapa actuală a campaniei prevede doar vaccinarea angajaților din sistemul medical.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.