sursa foto: Spitalul Clinic Dr. I Cantacuzino/Facebook
Direcția de Sănătate Publică a municipiului București (DSPMB) a aplicat la Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino două amenzi în valoare de 4.400 lei pentru neconformitățile constatate, printre care nesecurizarea spațiului de stocare temporară a deșeurilor periculoase.
Potrivit DSPMB, o echipă de inspectori sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică a municipiului București au efectuat un control la unitatea medicală, ca urmare a solicitării IGPR – DGPMB – Poliția Sector 2 în cazul furtului de picioare de om amputate.
„Au fost verificate documentele aferente activității de gestionare a deșeurilor și spațiul de stocare temporară a deșeurilor periculoase, conform competențelor DSPMB. Pentru neconformitățile constatate, respectiv nesecurizarea spațiului de stocare temporară a deșeurilor periculoase și nerespectarea de către coordonatorul activității de protecție a sănătății în relație cu mediul în ceea ce privește supravegherea activității personalului implicat în gestionarea deșeurilor medicale periculoase, au fost aplicate persoanelor responsabile două amenzi contravenționale în valoare de 4.400 lei, în conformitate cu legislația în vigoare (prevederile Ord. MS 1226/ 2012, Ord MS 1226/2012, HGR 857/2011)”, a informat DSPMB.
Managerul Spitalului Clinic Dr. Ion Cantacuzino, prof. dr. Iulian Brezean, a explicat, marți, în cazul furtului de picioare de om amputate, că fapta a avut loc vineri seară, iar spațiul respectiv nu era încuiat, precizând că a fost deschisă o anchetă internă, pe lângă cele ale Poliției și Direcției de Sănătate Publică București.