Un studiu interesant prezentat la Congresul EASD (Asociația Europeană pentru Studiul Diabetului) a arătat că îndulcitorii hipocalorici pot afecta microbiomul intestinal și reglarea glicemiei. Richard Young și colegii săi de la Universitatea Adelaide din Australia au arătat că adăugarea timp de două săptămâni a îndulcitorilor în dieta persoanelor sănătoase a afectat modul în care organismul reacționează după consumul de glucoză. Ei nu sunt siguri dacă dezechilibrele glicemice sunt afectate sau nu de o modificare a florei bacteriene intestinale după consumul îndulcitorilor.
Băuturile cu îndulcitori afectează bacteriile din intestin
Studiul a fost realizat pe 29 de pacienți non-diabetici cu vârstă medie de 30 de ani și o medie a IMC de 24 kg/m2. În urma consumării zilnice a 92 mg de sucraloză și 52 mg de acesulfam de potasiu, echivalente a 1,5 litri de băuturi răcoritoare îndulcite, a apărut o variație mai mare a bacteriilor intestinale, precum și o reducere în popularea intestinului cu Eubacterium cylindroides, bacterie implicată în menținerea sănătății intestinale.
Și alte populații bacteriene benefice au înregistrat scăderi în urma consumului de îndulcitori, iar 11 tipuri de bacterii oportunistice din intestin și-au dezvoltat numărul. O scădere a populației bacteriene a avut loc și în cazul bacteriei Butyrivibrio, asociată cu o scădere în nivelul seric al hormonului GLP-1, ce reglează controlul glicemic. Bacteriile implicate în metabolizarea glucidelor simple, precum sucroza și glucoza, au fost afectate de asemenea.
Dieta hipoglucidică nu este neapărat bună pentru diabetici
Astfel, două săptămâni de consum a îndulcitorilor artificiali au adus modificări importante în ceea ce privește flora intestinală, autorii studiului concluzionând că o dietă hipoglucidică nu este atât de bună pentru pacienții diabetici dacă aduce un consum ridicat de îndulcitori artificiali.
Întâlnirea anuală a EASD s-a desfășurat anul acesta în perioada 1-5 octombrie, la Berlin. Peste 15.000 de participanți din 130 de țări au participat la cea de 54-a ediție a congresului EASD, punându-se la curent cu cele mai recente studii și descoperiri pe tema diabetului zaharat. În cadrul manifestării științifice este prezent și un reprezentant al Sănătatea Press Group.