Ec. Sorina Pintea a obtinut aviz favorabil pentru preluarea functiei de ministru al Sanatatii

Ec. Sorina Pintea, propusă pentru pentru preluarea portofoliului Sănătăţii, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Ea a obținut 19 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” și 3 abțineri.În cadrul audierilor, ec. Simona Pintea a vorbit despre importanța investițiilor în domeniu și despre necesitatea de a păstra medicii în țară.Este nevoie de investiții, de debirocratizare, de eficienţă în gestionarea banilor, de motivarea personalului medical. Avem nevoie de specialiști în sistemul medical pe care să-i păstrăm în țară”, a afirmat ec. Simona Pintea, în fața comisiei de specialitate.Potrivit ministrului propus, programul de sănătate își propune să rezolve probleme precum politica de resurse umane și de medicamente și creșterea capacității de diagnostic și tratament.Ec. Simona Pintea susține că este necesară și întărirea capacității medicinei de familie. De asemenea, potrivit acesteia, trebuie rezolvate și problemele privind situația din spitale, legea vaccinării, dar și a transplantului.„Avem o lege a transplantului care nu mai corespunde, și pe care împreună trebuie să o gândim și să o facem, pentru a da șansa celor care pleacă să îi ajute pe cei care rămân. Dar asta înseamnă transparență și legalitate, pentru că toți au dreptul la șanse egale”, a subliniat ec. Simona Pintea.Ea a menționat că prima problemă pe care vrea să o rezolve, din funcția de ministru al sănătății, este cea a rezidenților.Cred că prima problemă pe care eu, în calitate de ministru, ar trebui să o rezolv, ar trebui să fie problema rezidenţilor care au rămas fără loc, care au obţinut un punctaj corespunzător, dar care acum sunt şomeri de lux. Nu ne permitem luxul acesta. În acest context, cred că devine absolut necesară elaborarea unei strategii de resurse umane în domeniu, astfel încât aceste probleme să nu mai existe”, a arătat ministrul propus al Sănătăţii.

În ceea ce privește legea vaccinării, ec. Sorina Pintea a dat asigurări că va continua discuţiile premergătoare aprobării acesteia cu actorii implicaţi. Ec. Sorina Pintea a absolvit cursurile unei facultăţi de economie din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca. În perioada 2009-2013 a fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare, iar din anul 2013 a ocupat funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.