ECDC: Incidenţa cazurilor noi de COVID-19, în creştere în utimele săptămâni în Europa

Incidenţa noilor cazuri de COVID-19 în ultimele 14 zile a crescut din nou în Europa, după mai multe săptămâni de scădere susţinută, a informat, vineri, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Creşterea a fost de 4,6 % iar incidenţa a ajuns la 1.565 de cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit datelor culese până la 13 martie, cu un procent de 9,1 % în rândul persoanelor de peste 65 de ani, în timp ce 14 ţări au înregistrat o curbă ascendentă a cazurilor în condiţiile unei scăderi a numărului de teste efectuate.

Creşterea numărului contagierilor, mai ales în rândul vârstnicilor, a generat o reacţie în lanţ: şase ţări au raportat o creştere a ratei de spitalizare, iar cinci ţări a ratei de mortalitate.

Raportul săptămânal al acestui organism de referinţă al epidemiilor în Uniunea Europeană (UE) notează totuşi că doar 9 din 28 de ţări au raportat o creştere a ratei de ocupare a paturilor la ATI faţă de săptămâna precedentă.

ECDC estimează să situaţia epidemică, care include şi alte elemente decât incidenţa, este de înaltă preocupare în trei ţări (Islanda, Irlanda şi Ţările de Jos) şi de preocupare în alte 18, între care Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Norvegia şi Portugalia.

Situaţia epidemică în Belgia, Bulgaria, Ungaria, Italia, Lituania, Polonia, Spania şi Suedia este de preocupare moderată, iar în cazul României este scăzută.

Prognozele pentru următoarele săptămâni în UE şi în Spaţiul Economic European (SEE) indică o tendinţă de creştere a incidenţei noilor cazuri şi stabilă privind spitalizările şi numărul deceselor.

Aproximativ 83,1 % din populaţia de peste 18 ani din UE/SEE a fost vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, iar 62,9 %, cu doza de supra-rapel (booster).

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.