Echipamente de peste 12.000 de euro pentru Secția de neonatologie a Spitalului Judeţean Mavromati, din Botoșani

Spitalul Județean de Urgență Mavromati, din Botoșani, a primit o donație de echipamente medicale în valoare de peste 12.000 de euro, pentru Secția de neonatologie.

Donația, oferită de organizația ”Salvați Copiii”, are loc în condițiile în care judeţul Botoşani are o rată a mortalităţii infantile de 6,9%, aproape dublă faţă de media naţională de 12,9%.

„Pentru noi este foarte important să investim aici în Botoşani, pentru că rata mortalităţii aici în judeţ este destul de mare, este mult mai mare decât media pe ţară. Aici la spital se nasc foarte mulţi copii. Numai anul trecut în jur de 1.700 de copii, dintre care aproape 10% s-au născut prematur şi ştiu că este nevoie de echipamente în continuare şi vom avea sat în vedere. Mai este nevoie de două incubatoare, de un ventilator şi două lăzi de fototerapie cel puţin”, a declarat preşedintele organizaţiei, Gabriela Alexandrescu, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, acţiunea de la Botoşani face parte din campaniile naţionale derulate de „Salvaţi copiii”, care şi-a făcut „o prioritate din salvarea vieţii nou-născuţilor şi reducerea mortalităţii infantile”.

În acest an, Salvaţi Copiii a donat 115 echipamente medicale moderne unui număr de 49 de maternităţi din întreaga ţară.

„Avem multe naşteri, dar ne confruntăm şi cu o patologie care ţine de zonele sărace. De multe ori ne aflăm în situaţia să avem prea mulţi copii în terapie intensivă şi prea puţină aparatură. Degeaba avem zece incubatoatre, dacă avem zece copii născuţi prematur, pentru că acest copil va ţine ocupat un incubator o lună de zile”, a afirmat, la rândul său, şeful Secţiei de neonatologie, medicul Carmen Zaboloteanu.

Valoarea totală a donaţiilor făcute, de-a lungul timpului, de Salvaţi Copiii pentru Maternitatea din Botoşani se ridică la 79.200 de euro.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.