Finanțarea sănătății a fost unul din subiectele centrale de la Forumul European de Sănătate de la Gastein (EHFG) de anul acesta. Și pe bună dreptate, având în vedere că investițiile în sănătate sunt adesea privite drept cheltuieli, pentru care nu există un profit măsurabil. Lucrurile nu stau așa în realitate și mesajul care a reieșit din dezbaterile de la EHFG este că fondurile cheltuite pentru sănătate trebuie privite ca investiții și, în același timp, performanța sistemelor de sănătate ar trebui să se exprime (și) în termeni financiari.
Incluziune, investiție, inovație
„Sistemele de sănătate ar trebui să se concentreze pe cei trei I: incluziune, investiție, inovație”, crede Hans Kluge, director pentru sisteme de sănătate și sănătate publică în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Incluziunea, conform oficialului OMS, se referă la protejarea populației de plățile pentru sănătate din buzunarul propriu, sume care pot depăși, în multe cazuri, puterea financiară a pacienților și a familiilor acestora.
„Vrem să lucrăm la un nou pact social cu industria, cu sectorul privat, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Prețurile corecte la medicamente vor permite stabilirea unui echilibru prin care toți pacienții care au nevoie de ele să aibă acces la medicamente, în timp ce industria va primi suficiente stimulente pentru a continua să inoveze”, arată Hans Kluge.
Abordarea integrată a medicinei primare
„Este esențial ca banii să fie alocați eficient, pentru a duce la obținerea unor bune rezultate pentru sănătate”, afirmă Martti Hetemäki, reprezentant al ministerului finlandez de finanțe.
„Ministerele de finanțe înțeleg importanța unei abordări integrate a medicinei primare. De ce? În Finlanda, de pildă, beneficiem de acoperire universală cu servicii de sănătate. Chiar și așa, încă întâmpinăm dificultăți în a oferi tuturor pacienților serviciile medicale de care au nevoie în medicina primară. Și acele nevoi care nu pot fi acoperite se răsfrâng asupra serviciilor specializate”, explică oficialul finlandez. Acesta explică, totodată, că integrarea serviciilor medicale cu cele sociale nu este defel ușoară, dar că reforma sistemelor de sănătate este necesară, pentru a integra toate nivelurile de asistență de care beneficiază populația.
Costuri ce pot fi prevenite
Dintr-o perspectivă financiar-contabilă inteligentă, dacă statul nu asigură accesul universal la îngrijiri de sănătate, dacă nu oferă soluții acolo unde apar problemele și atunci când ele apar, se va confrunta cu costuri mult mai mari ulterior. Costuri care pot fi, deci, prevenite.
Ro Health Review va continua să prezinte pe larg principalele dezbateri și concluzii de la Forumul European de Sănătate de la Gastein, 2018. Sănătatea Press Group are o echipă redacțională specială prezentă la Forum.