EMA anunţă demararea evaluării în procedură accelerată a pastilei anti-COVID-19 produsă de compania Merck

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat, luni, începerea evaluării în procedură accelerată a tratamentului anti-COVID-19 sub formă de pastile produs de laboratorul american Merck, un remediu uşor de administrat, care ar putea deveni un instrument crucial în lupta împotriva pandemiei, complementar vaccinurilor, informează AFP.

”Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a lansat evaluarea continuă a medicamentului antiviral oral molnupiravir (…) dezvoltat de Merck (…) destinat tratamentului COVID-19 la adulţi”, ceea ce permite accelerarea procedurii, a declarat într-un comunicat agenţia de reglementare europeană cu sediul la Amsterdam.

Rezultatele preliminare ale studiilor de laborator şi ale studiilor clinice ”sugerează că medicamentul poate reduce capacitatea SARS-CoV-2 (…) de a se multiplica în organism, prevenind astfel spitalizarea sau decesul în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19”, a precizat EMA.

Dacă va fi autorizat, acest medicament va reprezenta astfel un progres major care va permite reducerea relativ uşor a formelor grave ale bolii.

Antiviralele acționează prin diminuarea capacităţii de replicare a unui virus, blocând astfel boala.

Administrat pacienţilor în zilele imediat următoare testării pozitive, tratamentul reduce la jumătate riscurile de spitalizare şi de deces, potrivit unui studiu clinic realizat de Merck, companie cunoscută şi sub denumirea MSD în afara Statelor Unite.

EMA va evalua conformitatea molnupiravir cu normele europene obişnuite în materie de eficacitate, siguranţă şi calitate.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.