EMA: Nu există legătură între vaccinul Pfizer/BioNTech şi decesele post-vaccinare

Vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 nu are legătură cu decesele post-vaccinare semnalate şi nu prezintă niciun efect secundar nou, a anunţat, vineri, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), potrivit AFP.

Autoritatea europeană de reglementare în domeniul medicamentelor a precizat într-un comunicat că a examinat decesele înregistrate de la debutul campaniei de vaccinare, dintre care un număr de persoane vârstnice, şi ”a ajuns la concluzia că datele nu arată o legătură între vaccinarea cu Comirnaty şi că aceste cazuri nu ridică probleme de siguranţă”.

În prima sa actualizare pe tema siguranţei vaccinului de la debutul în decembrie al campaniei de vaccinare în Uniunea Europeană, EMA a ajuns la concluzia că datele ”sunt conforme cu profilul de securitate cunoscut al vaccinului şi că nu a fost identificat niciun alt nou efect secundar”.

Semnalările unor ocazionale reacţii alergice grave nu depăşesc ceea ce se descoperise deja referitor la acest ”efect secundar cunoscut”, a adăugat agenţia cu sediul la Amsterdam.

”Avantajele Comirnaty în prevenţia COVID-19 continuă să prevaleze asupra tuturor riscurilor şi nu există nicio schimbare de recomandare în ceea ce priveşte utilizarea acestui vaccin”, a precizat EMA.

Autoritatea europeană de reglementare a Uniunii Europene a autorizat până în prezent două vaccinuri, cel produs de Pfizer/BioNTech şi vaccinul Moderna.

Vineri urmează să-şi dea verdictul asupra unui al treilea vaccin, cel produs de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Mai multe ţări, printre care Norvegia, Danemarca, Finlanda, Islanda şi Suedia, au semnalat decese în rândul persoanelor cărora le-a fost administrat vaccinul dezvoltate de compania Pfizer şi laboratoarele germane BioNTech, fără să fie stabilită nicio legătură directă cu vaccinul.

În Norvegia, s-au înregistrat 33 de decese în rândul unor persoane vârstnice care au primit prima doză.

Autorităţile de la Oslo au declarat în cursul acestei luni că nu a fost stabilită o legătură cu vaccinul, recomandând cu toate acestea medicilor norvegieni să ţină cont de starea de sănătate a pacienţilor mai fragili înainte de a decide administrarea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.